Necunoscut(a)

Dogma minciunilor lui Constau în adevăruri generale Subjugate de întrebări Din margini deșirate, goale. La fereastra strâmbă A închipuirilor lui Privea abrsurd și intens Când fantomele cărților de prin rafturi îi clipsesc. În reveria mării din pahar Se zvonește a fi furtună, Un tunet de cioburi sparte Ce se înmulțesc sub clar de lună. El este un hazard Un intrus și un renegat Ce spulberă șoapte de mai Cu zâmbete de demon speriat.

În mintea ei visase așa de multe în cinci minute. Aveau dreptate cei care spuneau că ea e construită din vise și amintiri pentru că după fiecare sfârșit era tot ce îi mai rămâneau printre promisiuni goale. Pentru ea era acel „the one” cum englezii spun mereu în cântece proaste de dragoste și în atâtea filme comerciale. Bine, dacă stai să te gândești, întreaga ei ființă era o comercializare brută ce prostea destinul cu abureli de reclame. Ea. Ea îl visa pe el alături fiindu-i mereu și pentru ce? Pentru un amărât de final care se adăuga pe lista eșecurilor ei, pentru un „adio” spus așa de laș prin metode nerostite, prin ghiceală de aceea ieftină. Pe el l-a cunoscut de două ori, dar parcă i-a părut mai rău ultima oară. Că doar ce dracului, cineva trebuie să poarte o cruce, o nu știu cum să îi mai spun, o povară. Ea e blestemată, altă explicație nu mai am. Cunoaște intervalul relativității ca pe cutia cu mărunțișuri în care păstrează anumite amintiri scumpe. Nu ar vinde n...

Am așa o boală urâta. Mă tot uit în spate, deși m-am convins de atâtea ori că trecutul e o aberație ieftina de Talk Show de la miezul nopții. Realizez acum pentru o ultimă oară- ca să mă scutesc de efortul de a mai medita încă odată, că până la urmă viața e un nimic. Ce traiești? Ce traiește toată lumea. Ce simți? Ce simte toată lumea... la un moment dat. În disperarea aia nebună de a arăta cat suntem de unici, până la urmă, ajungem că fim tot un model standard de comunicare si limbaj articulat, de trăiri mizerabile si fericiri scurte. Suntem pământ îndospit de la ploaie care crește ca și toate acele produse de patiserie pe care le cumperi în drum spre școală. Suntem creaturi născute din mii de ani de evoluție. Și pentru ce? Nu evoluăm către nimic. Nici măcar către propriile euri. Poate că ăsta e mersul vieții; sa fim urlete stinse pe asfaltul ud.

Nu doar morţii ştiu cum e să mori. Isi cauta inspiratia in buzunare de la pantaloni si in cusaturi desirate. Cu doza ei periodica de oxigen pleca agale catre magazinul de paine. In drum intalnea cel mai des pe domnul X care isi plimba cainele latos in fiecare zi la aceeasi ora. Avea un dulau ca din filme cu blana alba si groasa. Latra din cand in cand prosteste la masini si adulmeca maruntisuri de pe asfalt. Ea trece mai departe, lasandu-si privirea catre vecina ei, florareasa de la parter care e plina de mandrie datorita celor trei fii ai ei; ala e doctor, alalalt e inginer, altu' e avocat si te mai miri ce. Merge mereu pe acelasi drum si face aceleasi lucruri; viata ei e un monolog spus aiurea. Ajunge acasa si isi arunca cheile pe canapea. Televizoru il lasa mereu pornit, sa creada lumea ca e cineva acasa. Toti stiu, insa de singuratatea fara margini ce o incearca adesea. Nu o puteau condamna... ii placea sa auda glasuri cotrobaind prin casa; ii dadea senzatia ca mai era c...

La coltul strazii sta intotdeauna o femeie cu chip interiorizat ce vinde maruntisuri. Isi traieste viata prin urbanizarea interioara a nereusitelor ei. Zgomotul orasului o impaca si o descanta, cateodata ii mareste tensiunea si doza ei de medicamente se dubleaza. Priveste inexistent catre cer si catre cladiri atat de mari ce o coplesesc si o vatameaza psihic lasandu-i urme pe piept si pe antebrat. Acelea sunt muscaturile oxigenului amestecat cu fum si larma, sunt urme indignate ce si-au gresit casa. Ea a vazut sfarsitul inainte sa inceapa si si-a prevestit viitorul in cesti goale de cafea, in zatul din ghiuveta; ea vedea tot. Isi imagina simturi, incerca telepatic sa-l contacteze. Era o visatoare, ce visa in cafea si in cani, in fereastra, in orice ce prevestea a gol, a sec; a ea. Stia cum l-a privit o eternitate, cum i-a impartit patul si visele. Ea il stia pe el. A fost dependenta de zambetul, de parfumul si de neglijenta materiei prime din care oasele lui erau facute. Caci pana la ...