Schimbare

Schimbare, schimbare, schimbare. Simteam nevoia obligatorie a unei schimbari, asa ca am inceput cu lucruri marunte, dar eficiente: mi-am schimbat prietenul, mi-am tuns parul, am schimbat infatisarea blogului, am descoperit melodii noi si mi-am schimbat starea de spirit. Asa ca draga nefericire, sa nu te prind ca ma mai cauti caci acum tot ce vei gasi va fi un bilet de la revedere in care iti zic ca am gasit pe altcineva; am gasit fericirea si ne este atat de bine impreuna, incat cred ca am sa ii raman loiala. Sa stii ca iti meriti soarta, desi tu ai fost intotdeauna langa mine; in fond, asta era problema, nu reuseam nicium sa ne desprindem una de cealalta.
Exista asa de multi oameni noi si atat de multe zile bune, zile cu soare si zile iertatoare de inceput de toamna. Ma simt bine, ma simt "noua" si ma simt eu. Eu cea care isi impune seriozitate si naturalete, dar care se da la o parte din calea regasirii.
Exista atat de multi oameni vechi si atat de multe dezamagiri, dezamagiri firave si nestatornice, dar dezamagiri. Oamenilor astora le-am dat o adresa falsa unde ma pot gasi, asa ca atunci cand ma vor cauta isi vor da seama ca intr-un final am lasat si eu in urma. Sunt la o distanta considerabila si aflu cu surprindere ca nu am nici frica de inaltime si nici teama de intuneric. Constat, acum, ca nu am o fobie de schimbare cum credeam, iar vara m-a purtat prin locuri stranii si sentimente de care eram satula.
Incepe scoala si ma incanta ideea pentru prima data in viata. Sunt fericita, sunt bine, m-am regasit si astept viata, asa ca "bring me what you've got".

Insula comorii

Camera e văruită în alb și stârnită de ambianțe spectrale se cojește pe interior. Vopseaua cade, iar pereții se distrug. Tavanul este jos, podeaua rece. Cauta un răsuflu de viața sau un cutremur care sa o doboare pana la temelii, însa ecoul fiecărei emoții o protejează ca un blestem. Ea cunoaște locul; este viata ei acolo, sunt speranțele, amintirile și melancoliile ei acolo. Ea respira prin lavabil și expira pe fereastra. Camera aceea nenorocit de mica este ea. Cuprinde cu privirea întreg trecutul pe care își dorea sa îl fi avut și se teme când știe ca viitorul este cel care o tine treaza în nopțile de vara. Este singura ea și un pachet de țigări ieftine. Ea și un vis necunoscut, ea și toate dezamăgirile ei.
"Știi, cred ca putem face ASTA sa meargă, putem sa ne prefacem ca eu sunt fericita și ca tu ma iubești" "da, dar știi ceva? am făcut deja asta atâta timp, nu te-ai mai plictisit?". Cum se poate satura de fericire? Cautându-și memoriile pe insula comorii a descoperit ca de fapt comoara este însăși ea. Genul de comoara pe care toți și-o doresc, la care toți aspira, dar care nimeni nu știe sa o folosească. Da, pai este folosita de atâta lume pentru lucruri inutile: un zâmbet, niște alcool, putina distracție. Si toți o folosesc pentru ei, sunt lacomi și se satura repede, pentru ca nimeni nu a încercat sa o descopere, doar o voiau. Si scrie, scrie, scrie mult în nopți, în uitări acide și în individualizări șarmante.Totul vine natural și normal, vine și se duce. Hai sa ne întoarcem sa ne prefacem, caci pana la urma, ce dracului ne-a mai rămas de făcut?
Se va preface ca trăiește, se va preface ca fiecare "el" este alesul- când de fapt ii uraște pe toți.
Și-ar fi dorit sa-l mai vadă odată- pe fiecare dintre ei, sa-l mai tina de mana și sa-i mai tina capul pe pieptul ei, dar cu toate astea au plecat toți și au lăsat-o, nu s-au uitat în urma. Ea degeaba ar lasă, caci n-ar mai vedea nimic, ea este atat de "în urma" încât nimic nu mai este în spatele ei.
Dar cine ar fi știut?