Tragea insetata din tigara si privea in gol. Fereastra i se parea portalul necunoasterii ei ce o catapulta intr-o lume desirata si marginita de nuante. Fumul gros asficsia camera, sugrumand-o de tocul usii si oferindu-i o moarte lenta care patrundea in adancul biologic al incaperii. Era o camera mica si vida, ca si cum ar fi fost trasa la fata sau slabita sau altceva. Magulita de propria indoiala, ea se retrage la pervaz unde invinuieste existenta pentru nimic. O zi mai tarziu va fi plecata si se va regasi prin ea insasi cand nu va mai stii nimic de posesiune. Logica o va cauta intr-o carte culinara aruncata pe raft, in spate. In ea va gasi reteta amorului si o va incalzi la temperatura medie intr-un cuptor sprijinit in coada de matura. Casa ei era un amalgam de trairi, insirate pe sub canapea si in spatele televizorului. Pe presul de la intrare din cauza timpului s-au colorat amprente inlantuite cu murdarie de noroi in colturi. Trebuia sa scrie "bine ati venit", dar cum nu era cine sa vina -poate doar alter-egoul ei, acum scriu numai propriile talpile murdare de reverii si solitudini.
Ea se plimba de colo colo, ca o schizofrenica ce-si cauta identitatea. Se macina la orice: de ce ploua? de ce muzica se sparge de tavan? de ce propriul fum ma ineaca?. Ea se stinge negricios, ca scrumul de tigari ieftine. Prima data e aprinsa rapid, consuma energie si oxigen, apoi se stinge incet incet intr-o scrumiera imaginara pe care nu o goleste nimeni niciodata. Si se aduna pe ea insasi in incaperea aia infecta si se depune devenind propriul strat de ozon.
Tarziu si-a dat seama ca din existenta ei se extind mai multe ramuri care provin din arbori diferiti, dar care au rasarit din aceeasi samanta. Si uite asa a plantat o intreaga padure in sufragerie, din ea intregita din mai multe parti.
Insa... cine e ea?
