Am sa-mi traiesc minciuna ce a incolit in ghiveciul de la geam. Am sa-mi traiesc intelepciunea prin demoni curati de pacate si prin ingerti patati de un sange negru.
Am sa-mi alung existenta si solitudinea in ochii cuiva care ma intelege.
Am sa fiu eu. O sa-mi dau un nume ipotetic pe care il voi intipari bine in mintile tuturor si pe care il voi reaminti cu sila de fiecare data cand este nevoie.
Nu va faceti griji, la un moment dat va voi dezamagi si va voi reaminti printr-un gest relaxat ca nu imi pasa. Pana la urma ce este dezamagirea voastra in comparatie cu singuratatea mea? Un remediu. Un leac al unei boli care nu ar fi existat niciodata fara voi.
2 dimineata. Imi plang din nou imortalitatea. Linistea vrea sa ma urmeze in pat. Obisnuiam sa stiu cine sunt, obisnuiam sa fiu intotdeauna ce voiam, obisnuiam... si imi reusea.
Unde odata era dragoste... acum sunt numai eu si cu ea, ea... tacerea, solitudinea, nesiguranta. Suntem o familie intreaga de fantome ce ne bantuim seninatatea. Dansez cu propria nefericire. Eu conduc, insa ce? Imi conduc doar minciunile catre un drum inecat in povesti imbacsite de “finaluri fericite”.
Ai pierdut dragostea pe care o iubeam cel mai mult.
Ai pierdut multe lucruri tu, la viata ta. Ceasuri, batiste, creioane, sperante, vise si intr-un final pe mine. Ma intreb daca vei mai putea recupera vreodata ce ai avut, caci eu cu siguranta nu ma voi mai intoarce.
Am auzit, totusi, ca ai gasit-o pe ea... Ea e mai scunda, mai slaba, mai calma. Am vaga impresie ca fiecare ea este o eu care are tot ce nu am avut. Incerci sa ma imbunatatesti, sa ma perfectionezi. Ea este mai draguta, mai tacuta, mai introvertita. Dar, ea nu este eu! Eu sunt mai vesela, mai sociabila, mai amuzanta, mai umana.
Incep prin a spune ca sunt un om. Nimeni nu e perfect, dar eu sunt cea mai aproape de imperfectiune.
Voi nu ma intelegeti, nu aveti cum. Voi nu imi intelegeti umanitatea si nevoia de a gresi, nevoia de
a face lucruri prostesti, nevoia nepretuita de a regreta. Voi nu sunteti nimic din ce sunt eu. Sunteti doar niste bucati de hartie aruncate pe pamant menite sa isi croiasca perfectiunea prin imprefectiunea altora.
Eu sunt... un cineva, un nimeni. Eu sunt ceea ce imi place a numi disperare.
