Iubind cu buze amare, îndulcite de vin, se strecoară gura ta în neștire. Caută și nu găsește. Șoptește și cheamă în noapte un spirit nebun după lăcomia trupului stingher. Gâtul moale, limba fierbinte, ochii închiși și părul prins se pierd ca umbrele prin cameră.
Perdeaua e trasă și împăcată de viziuni păgâne. Cearceaful e rece și posesiv; se încolăceşte în jurul meu ca un șarpe inocent, inconștient și obtuz.
Tu unde-mi ești? Prin ce camere goale? Pe ce alei răpuse de fel de fel de fantezii abstracte? Sub care cer alergi? Cerul meu, al tău, al gurii noastre? În ce gânduri te pierzi și naști?
Am a te chema, căci noaptea e lungă și luna e plină. Mâinile îmi sunt legate și spatele îndurerat. Te așteaptă. Pielea mea... Te așteaptă. Vrea să o colorezi cu negru, resemnare, dominanță; cu săruturi tandre și cu părul strâns între degete. Vrea să o simți slabă, dar tare; resemnată, dar impulsivă. Vrea să o simți ca pe un demon ce apare la chemare, sumonat să doboare ziduri și intimități.
De ai să vii, am să îți fac cafea tare ca mai apoi, gustând din sinceritatea buzelor mele, să adormi pururi. De ai să îți lași haina pe pat am să mă afund în ea până îmi împrumută textura. De ai să calci apăsat pe drum spre mine, am să mă topesc în ochii tăi, în inimă, în suflet până am să îți înec celulele în beția mea.
De ai să vii, am să îți fiu: zi, noapte, soare și lună. Am să îți fiu complice în amor și judecător în bucătărie la lumina unui bec ce pâlpâie. Te voi seduce zgomotos până vei uita că îți poți aminti de altcineva.
Dar de nu... Am să ard și am să mă sting până nu a mai rămâne nimic din tine, până vei fi dispărut de tot, căci, în fond, eu sunt tu.
