Dragă jurnalule,
Mai ții minte
chipul ăla îndrăgostit? Chipul ăla care avea o lumină pe el care îl făcea să îl
recunoști dintr-o mie? Chipul ăla în ai
cărui ochi rădea fericirea? Ei bine, l-am pierdut. Nu știu exact momentul când
am început să îl rătăcesc, dar ce știu este că nu îl mai găsesc. Inițial aveam
impresia că ne jucăm de-a v-ați ascunselea, că el se ascunde și eu merg după el
să îl găsesc. O perioadă așa a fost, dar nu credeam că el de fapt voia să își
ia bagajele și să plece. M-am trezit într-o zi fără el și deși l-am căutat,
l-am chemat, l-am strigat, am plâns să se întoarcă înapoi, nu m-a auzit și a
plecat fără să lase măcar un bilet să știu când și dacă se va mai întoarce.
Poți să crezi că
încă îl mai caut? Ce proastă! Deși am cam început să mă obișnuiesc cu absența
lui, îmi e dor de lunile în care a fost alături de mine și m-a ajutat să trec
cu bine peste atât de multe lucruri. Pentru că oricât de rău părea, orice,
știam că pe el mă pot baza, știam că va fi acolo, indiferent unde acel „acolo”
era. Am crezut că va fi cel care mă va ajuta, cel care îmi va da încredere,
însă nu a fost. Și uite-mă aici, într-o seară de vară în care este mult prea
cald să mai simt ceva decât propria respirație. Dar poate că este mai bine așa,
oricum fericirea mi-a spus de atâtea ori că nu este de nasul meu și că ar
trebui să încep odată să mă obișnuiesc cu ideea de a mă mulțumi cu puțin, că
cică așa o să îmi fie mai bine. Dar ghici ce? Nu a avut dreptate și o urăsc
pentru că m-a mințit! O disprețuiesc pentru că și-a bătut joc de naivitatea
mea, a profitat de faptul că nu am nimic și că nu o voiam decât pe ea. Îți spun
eu, fericirea asta e o nenorocită! Vine, te minte, te mituiește să crezi în ea
și când ai impresia că tot ce ai este ea și că e cel mai frumos lucru din viața
ta, pleacă precum o nesimțită și te lasă cu ochii în soare. Și deși te dor
ochii, tot continui să te uiți la el, la soare, așteptând ca fericirea să vină
îapoi și să îți pună mâna la ochi să nu mai simți durerea și să îți vindece
rănile. Nu știu dacă a mea mai vine, căci a plecat fără hartă de la mine și e
posibil să se fi rătăcit.
Închei prin a
spune că simt ceva mai rău decât durere, simt... nimic.
