De fapt, nu am avut nimic. Un nimic ce cuprinde un pamant intreg si-l devoreaza precum mie umanitatea. Si totusi... E primavara. Si totusi... Ma simt om.
Ca printr-un accident al unui destin ce ma ocolea cu sila am ajuns aici. Si am ajuns la tine. Odata era el, dar acum trecutul nu ma mai oboseste, doar ma alunga din prezent. Imi creez un viitor nou. Ceva in care sa fii tu. Ceva care sa-mi apartina.
Iubeam ceva ce nu exista. Iubeam o imagine a unei inchipuiri. O minte bolnava ce complota impotriva fericirii. I-am cautat chipul in fiecare “ potential el”, cand de fapt... eu pe tine te cautam.
Din nou caut.
Peretii imi rostesc vise. Le inventeaza si le distrug. Ma creeaza pe mine din tine.
Imi place. E un anotimp in fata casei. Dar... chiar nu conteaza. Primavara, vara, toamna, iarna. Am trait cate patru vieti, cate patru etape.
