Putin bolnava

Mergeam pe strada chiar zilele trecute si priveam in gol catre absurd. Fiecare om care trecea pe langa mine se uita, ma analiza, ma judeca, ma alunga si ma interpreta sau unii chiar plictisiti de amagirea propriuui extaz, plictisiti de soarta, se uitau indiferenti cu ochi mari clipind des.

Energie, energie. Astazi, acum, in acest vid masurabil cu o privire de om livid am o energie ce ma inspaimanta pana in adancul stomacului. Alerg bezmetica printre coastele mizerului si ma impiedic din cand in cand de bucati sfasiate de piele ce au prins miros de mare. Imi ingheata sangele in nemurire, iar atentia mi se abate asupra unui punct necunoscut x ce se zbate la sfarsitul alfabetului printre alte consoane flamande.
Hei tu, cine esti, tu om cu fluturi, cu insecte in loc de amintiri? Esti o fantoma a unui spirit reincarnat din pamant in piatra, un sentiment tare si indescifrabil ce ma aromeaza cu miros de cafea proaspat facuta. Tu esti un om sau esti un gol ce mananca din naucirea trairii mele? Muzica pe care o produce amagirea mea o asculti cu placerea a o mie de sori absorbind oceanul pe diagonala. Iarasi ajungem la cliseul existentei noastre: nu existi! Nu nu nu nu, dragule. Niciodata! Mereu te-am creat in timpul unui dans frenetic al bolilor mele. Am luat un pic din x, un pic din y, dar cel mai mult am luat din tine, draga i. Tu ma Inspiri, ma Intrigi si ma Indispui cu prezenta ta usor euforica si aroganta ce imi hraneste egocentrismul cu Intriga.
M-am imbolnavit cu teama, cu mesaje subliminale si cu obscuritatea propriului discurs marginit de spatii negre si bleu. Ma desir peste masura universului si ma declin in n conditii ca un substantiv latin.
Ma poti refuza cat doresti, insa in maduva intentsitatii tale inca circula trairile mele, in venel tale inca se lupta adrenalina mea.

I sleep with windows open,     
I sleep with eyes wide
in case you would come walking,
in case you change your mind.

Don't break yourself for me.

Open.

 

Cum suna "limita"?

Draga x,

 Mai tii minte golul de care iti tot vorbeam in fiecare declaratie de sfarsit de saptamana? Vei rade, dar s-a marit. Probabil voi ajunge si eu un vid la randul meu sau ma voi transforma intr-o groapa plina de ironia inefabilului (de zambetele, amintirile, memoriile, soaptele si promisiunile lui; ale atator "lui") sau cateodata de propriile rataciri. Ma ratacesc pe mine de trup si ma reneg ca si centru. Polemica existentei trecute ma umanizeaza cu fiecare limita prost definita.

Tu ma poti intelege? Eu nu pot.

Inca te astept, draga x.

Cu disperare,

a ta N!

Mai exista realitate?

In realitate... Nu mai simti, decat un gol de care nu stii nimic, cum sa il vindeci, cum sa il umpli, stii doar ca inainte nu era acolo. Stii doar ca a aparut odata cu el. El cu zambetul lui de adolescent cu chef de viata si declaratiile infantile pe care ti le facea in telefon. Tot ce mai ai de la el este o rana ce nici macar acum nu s-a vindecat.

Domnul R

Când singuraticul domn R. a ajuns
din întâmplare în chiar apropierea
domnişoarei sensibile N., el i-a spus:
„mă bucur că existaţi, domnişoară”.
La tăcerea mirată şi indignată a ei, a răspuns:
„aţi fi putut, mă gândesc, să nu existaţi”.

Din reveriile Domnului R - Mihail Urscahi

Sensibilitatea discursului liric pe care Domnul R a emnanat-o asupra tacutei domnisoare face ca mirarea si indignarea acesteia sa contrasteze cu adevarata insemnatate a declaratiei penibile si intamplatoare din mijloc de strada.

Adorarea existentei prin neexistenta este ideea desprinsa din cuvintele ambigue ambalate frumos in exprimare cotidiana. Tacerea surprinsa a tinerei domnisoare starneste nevoia unei explicatii suplimentare a ceea ce Domnul R poate fi numit: un nenorocit al dragostei pasionale si incerte.

Despre acest oarecare “Domn R” (cu R de la "reverie")  nu se spune prea multe, nu i se contureaza trasaturile fizice. Este caracterizat ca fiind un “singuratic”, deci un singur diminutivat ce denota solitutidea paradoxala cu nevoia de socializare. Pare a fi un domn prezentabil, un adevarat gentleman ce oscileaza pe axa timpului, intrucat acesta nu este precizat.

Nimic nu este in realitate precizat. Fragmentul este de sine statator si autonom.

Domnisoara N, in schimb, este o fire tacuta, intrucat prefera a nu vorbi, incanatandu-l pe actant numai prin mimica  sa definita de feminitatea absoluta. Ea este sensibila, transmitand cu toate astea aerul inabordabilului, astfel ca acest “Domn L” simte nevoia de a se apropia de aceasta prin cuvinte pozitionate intr-o antiteza. Mesajul cuvintelor sale pare sa o lase pe domnisoara intr-o
indiferenta apasatoare amestecata expresiv cu mirare si indignare.

Inceputul ii e sfarsit, iar sfarsitul inceput. Textul  ramane in anonimatul suprem, ce invaluie intreaga declaratiea in posibilitate si existentialitate.

Reinceput

Adesea a fost dezbatuta polemica antropocentrismului care prin definitie este un concept filosofic care spune ca omul este centrul si scopul universului. In opinia mea termenul este mai mult decat exagerat si hiperbolizat; este si un ideal de neatins, un mesager al ego-centrismului.
Centrul universului nu este ceva clar definit, putand spune chiar ca el este prorpiul sau centru si nucleu. Scopul omului este decat a fi o infima parte intr-un infinit real si totusi metaforic; de a descoperi lumea si pe sine si de a cunoaste, dar in principal de a se teme. Oamenii se tem de ce inteleg si iubesc ceea ce nu inteleg, astefel ca misterul universului nu va raman decat inca unul din numeroasele subiecte de carti stiintifico-fantastice, nefiind ceva palpabil, concret ce poate si conturat sau marginit de bariere. Oamenii se tem. Se tem de infinit, ii sperie sa stie ca nu sunt singuri, si ca in enormitatea spatiului ei nu sunt decat nisip care se scurge printre degetele
nemasurate ale necunoasterii si ale timpului.
Cu toate acestea, omul este bine dezvoltat din punct de vedere cultural, astfel ca etnocultura
noastra este vasta si foarte diversificata cuprinzand caracteristici istorice legate de fiecare popor in parte, insa pastrarea lor intacta si aducerea lor aminte in contururile modernitatii depind de sacritatea si insemnatatea lor pentru cultura contemporana.

Toate etnoculturile sunt in stransa legatura cu trecutul, prin urmare cu istoria, cu evolutia si dezvoltarea, cu alte cuvinte cu istoricismul care nu este altceva decat un principiu al explicarii fenomenelor care fac obiectul stiintelor naturii sau al stiintelor sociale, exclusiv prin geneza si evolutia lor.  Astfel ca toti oamenii s-au dezvoltat, au evoluat aproximativ in acelasi timp, insa nu in aceeasi masura sau ritm, fiecare popor fiind definit de anumite caracteristici. Deci este vorba de miscare si de dezvoltare.

Asa putem vorbi si despre cienstism, care este un sistem care reduce toate fenomenele fizice la miscare.

Miscarea a produs universul, miscarea il mentime de intregi ere si cu toate astea, miscarea este ceea ce il va distruge temporar, caci se va regenera, iar infinitul se va divide la randul lui in finituri infinite. Toti cei patru termeni aduc in fata ideea de om, timp, miscare, evolutie, care imbinate nu aduc altceva decat un singur concept: univers si pe alocuri, infinit.