lasă-mă

Lasă-mă. Lasă-mă să zac, căci îmi este cel mai bine. Lasă-mă să disper, să scriu, să mă tem de tine și de noi, de nopți împreună și de zile separat. Nu mă iubi, nu mă atinge, nu mă săruta, nu mă goli de sentimente și nu mă dori.
Lasă-mă să mor încet și să mă îndepărtez de trup, să zbier dacă e nevoie când umblu aiurea rătăcind prin zori, în timp ce îți caut privirea. De încercat nu mai încerc, căci nu mai există sens. L-am pierdut de mult prin zone aglomerate ori prin străzi singuratice ori te mai miri pe unde. Nici eu nu mai știu. Dar parcă îți știam, în schimb, toate expresiile și grimasele, atingerile și parcă mai era ceva. Îți știam trupul și durerea, frustrările, neliniștile, supărările și dorințele. Ți le știam perfect. Sunt sigură pentru că îmi amintesc cum am încercat să rup din mine ca să te întregesc, cumva. Dar tu nu mă știai deloc. Nu-mi căutai motiv sau pretext; nici nu căutai să îmi oferi ceva. Nici măcar iubire. M-ai căutat pe mine, ca suflet să te peteceşti cumva. Nu m-am supărat. Știam că ai nevoie de mine și știam că cineva trebuie să te repare pentru că singur nu puteai. Nu m-a interesat de vise, de dorințe și de mine, cum nu mi-a păsat că poate nici măcar tu nu ai ce îmi oferi. Te-am iubit întreg și definit, puternic și altruist. Te-am iubit ca pe un suflet pustiu ce hoinărea deghizat cu măști de carnaval.
Acum, te rog, lasă-mă să fiu eu, măcar. Știu că nu cu tine. Dar lasă-mă să plec în odăi întunecate unde să pot gândi în pace, unde să îmi amintesc că și eu am răni pe care mi-aș dori să le vindeci. Știu că nu poți. Nici nu îți cer... Lasă-mă așa goală cum sunt, fără să îmi pui întrebări când nu îți pasă de răspunsuri. Lasă-mă să fiu tristă, căci tristețea îmi aparține. Atât în luni de vară, cât și în ierni urâte. Îmi e confort și alinare, unitate și definiție. Știu că nu înțelegi și sincer, nici nu vreau să îți explic. E în zadar. Îți promit, însă, că am să încerc să te vindec pe cât îmi este cu putință, iar apoi, dacă nu mai ai nevoie de mine, mă retrag. Eu nu am nevoie de cineva să îmi coasă rănile; pot și singură. Și te rog, nu te sfii să mă rănești, nici tu, deoarece știu că nu o faci cu intenție. Mă descurc să îmi revin și să ajung din nou la trupul ce îți ține de cald atunci când oricine altcineva te alungă. Eu te vreau. Și te vreau așa cum ești: defect, indiferent, egocentrist. Nu trebuie să mă iubesti; nici nu o faci. Nu am nevoie. Lasă-mă doar, să te iubesc eu, cum știu, cum pot până te simți complet. Că apoi mă alungi, nu mă supăr.
Dar până atunci... Lasă-mă să mor; am mai făcut-o de o mie de ori.