„ în dragoste și
în război este permis orice.”
„ dragostea vindecă tot.”
Dar ce se
întâmplă atunci când dragostea devine un război? Ce se întâmplă când dragostea
devine o otravă ce îți provoacă dependență? Când ploaia spală ura și orgoliul,
rămânem noi, rămânem goi de prejudecăți, reproșuri și vină. În iubirea asta se
pare că e secetă, căci nu a mai plouat de mult și se întărește; păcat că se și
usucă în același timp. Singur ploaie existentă este cea de reproșuri, în care
iubirea noastră a devenit o victimă colaterală a propriilor minți, a propriilor
frustrări. Ea țipă mereu după ajutor, goală și neajutorată, ne imploră să ne
oprim, ne amenință că va pleca pentru totdeauna, dar cine să o audă când
țipetele noastre și mândria ne asurzesc cu totul? Cine să o vadă când noi
suntem orbi de furie? Cine să o ajute, când noi înșine suntem neajutorați? Cine
să o îmbrace când noi ne purtăm hainele ca pe niște scuturi împotriva ei? Și
îndură. Îndură de ceva vreme, fără să plece, fără să facă altceva decât să
aștepte să moară. O mutilăm și o schilodim, o batjocorim și o umilim, fără
milă. Suntem conștienți că o rănim, dar ne place prea mult să o vedem că
suferă, o iubim prea mult să o lăsăm să plece, suntem prea lași să o dăm afară.
O ținem captivă, conștienți de faptul că nimeni nu îi vrea mai mult binele
decât noi, că nimeni nu o poate ocroti precum noi, dar dacă ea, de fapt, ar
trebui să fie ocrotită de noi? Însă
oricât ar suferi, e prea mândră să spună că e bolnavă, e prea mândră să meargă
la doctor, e prea orgolioasă pentru a lăsa totul. A muncit atâta, a clădit
atâta, s-a chinut atâta pentru a-și clădi o casă în noi doi. A mobilat-o, a zugrăvit-o, a pictat-o; cum să dea înapoi
tocmai acum când mai are puțin și termină de construit casa visurilor ei? Cum
poate să renunțe la tot, așa, într-o clipă, doar pentru un motiv stupid? Nu
poate. E prinsă aici. Captivă între cei patru pereți pe care i-a trudit,
încătușată de planuri de viitor, întemnițată de șansa că va fi bine mai târziu
și totul se va liniști.
În timp ce noi
dăm vina unul pe celălalt pentru propriile greșeli, în timp ce ne urâm cu atâta
pasiune, în timp ce ne distrugem și ne promitem răul, această dragoste are
răbdarea pe care nu am avut-o niciodată. E un mediator, un premiu, o răsplată,
o necesitate, un tot. Iubirea asta este totul pentru noi.
Dar iubirea asta
este bolnavă.
