Iubirea noastră s-a stins ca un felinar pe terminate care nu a mai avut puterea necesară de a pâlpâi în întuneric. Iubirea noastră zace într-o baltă ce nu are puterea de a se usca, pentru că în sufletul meu s-a instalat o iarnă polară ce are de gând să își facă o casă permanentă. Dar iubirea noastră pe care am vrut să o creștem ca pe un copil naiv și inocent s-a transformat într-un străin ce nu a mai vrut să ne vorbească fără ca măcar să primim o explicație. Nu te condamn pentru că nu ai putut fi alinarea și sprijinul de care ea a avut nevoie pentru că știu că aveai lucruri mai importante de făcut, de simțit, persoane mai importante de cunoscut. Vreau să știi că iubirea noastră, deși se stinge, te vrea înapoi. Te vrea cel pe care obișnuia sa îl cunoască, cel al cărui miros ii oferea liniștea necesară de a dormi în nopți grele. Nu te așteaptă, pentru că este și ea conștientă că nu poți face pentru ea sacrificiile necesare de a creste și de a ajunge la maturitate, dar trăiește cu sentimentul că ai fi putut fi cel care i-ar fi oferit condițiile necesare de a deveni o zeitate. De a deveni sentimentul ăla înălțător ce o va transforma într-o entitate atât de pură și de înălțătoare încât doar oamenii superiori o vor înțelege, în timp ce oamenii goi de sentimente vor trăi doar cu amăgirea de a o fi avut. Ea știe că tu vei fi unul dintre oamenii aceia, doar că nu cu ea și își dorește în fiecare secundă ca fericirea ta să merite sacrificiul morții și suferinței ei pentru iubirea, în sine, este o romantică și o altruistă.
Vrea să știi că îi vei rămâne mereu început și sfârșit. Dar îi vei rămâne mereu o amintire închisă ce nu a vrut să aibă posibilitatea de a evolua în nemurire.
