Hai să lăsăm tot zgomotul de afară să ne ignore ca pe niște fantome ce bântuie prin încăperi slab luminate. Hai să îl ignorăm noi pentru că larma mâinilor nostre împleticirea una de alta oricum ne asurzește. Îmi măsori buzele cu degete care abia dacă ating ceva; vrei să știi cât din trup îți pot acoperi cu cântece, cât cu căldură și cât cu poezii. Vrei să știi câte rugăciuni pot spune în toate nopțile alea în care ne închidem în niște bucăți de carne nesătule de atingeri, bucăți ce vor din ce în ce mai mult, hămesind după mângâieri, după săruturi, una după cealaltă? Vrei să știi?
Hai să îmi atingi, atunci, toată pielea; afară e frig și ea arde mută pentru că e prea orgolioasa pentru a striga după tine. Hai să îmi strângi, atunci, ambele mâini până îți obosesc oasele și învinse de lupte pe care nici măcar războinicii nu le mai duc, se sudează de ale mele și fac acoperiș trupurilor ce zac inconștiente în iubirea ce mi-o porți. Hai să îmi smulgi inima, să o simți în mână cum pulsează odată cu dorința ta de a te năpusti cu toată pasiunea pe care ai găsit-o într-un drum mult prea lung către mine. Hai să lăsăm lumea de afară să freamăte în haos, să lăsăm siluetele ce ne trec prin fața casei să se întrebe cum e să nu îți fie frig, cum e să ai un "înăuntru" în care să îți găsești refugiu când oasele devin mult prea obosite să mai care chipuri pe străzi. Hai să le lăsăm să nu știe că noi ne-am găsit și ne-am regăsit unul pe celălalt și unul din celălalt. Lasă-i să se întrebe, căci prea multe nu le-au mai rămas; sunt preocupați să numere riduri, cuvinte, titluri și povesti; ale lor, ale noastre, ale altora.
Hai să...
Hai să îmi spui cum ți se contractă pupilele și cum ți se îngroașă sângele când nu-ți sunt în preajmă. Spune-mi cum plămânii ți-s plini de dor în loc de aer, cum în cutia toracică sunt crăpături din cauza unei inimi ce încearcă să evadeze pentru a mă găsi. Spune-mi cum ești închis între patru pereți cerebrali încercând să găsești fereastra către gâtul meu să te poți cuibări. Știi ceva?! Nu îmi mai spune, pentru că știu. Spune-mi mai bine când ajungi acasă pentru că te aștept.
Hai să îmi săruți ochii pentru că au stat mult prea mult fără să te vadă, fără să îți măsoare fiecare unghi și cotitură din corp. Au stat mult prea mult fără ai tăi și acum sunt obosiți. Petrece-ți mâna pe după spate și urmărește ca într-o cursă coloana, căci e singura ce a rămas vertebrală în lipsa ta. Aduna-ți toate degetele pe corpul meu și desenează molcom linii și cercuri imaginare în care urmează să îți înfigi buzele. Fă toate astea și mai mult. Iubește-mă și lasă-mă să te copleșesc. Adună-mă, căci m-am topit toată în brațele tale; sau mai bine uită-mă acolo și nu are să îți mai fie vreodată dor.
Hai să ne fim, dacă tot atât de greu ne-a fost să ne găsim.
Hai să...
