Follow

miercuri, 27 februarie 2013

posibilități

și nu e chiar atât de rău. nu e chiar atât de rău faptul că nu există nimic în univers în care să crezi, că religia e o mare minciună, credința un mare păcat, iar fericirea un mare alibi. nu mai contează nici măcar serile reci de iarnă în care bate vântul atât de rece și aleea din fața casei îngheață. chiar nu contează că sunt singură și te aștept să mă salvezi. și mai ales, nu contează. în ultimul timp am fost greu de găsit pentru că am vrut să mă cauți, nu doar să mă găsești. și m-am ascuns în spatele unor lacrimi de clovn și am stat închisă și nervoasă și dezamăgită și întristată și neiubită. lacrimile au înghețat din cauza gerului de afară, iar starea mea stagnează. mă simt bine acum că a mai dat soarele, dar în curând începe gerul. am să închid fereastra și am să trag draperia, o să stau ascunsă în mine.
și ceea ce contează cel mai mult acum este că tu crezi cu prostie că m-ai găsit, când de fapt, nu ai găsit decât o urmă, o pagină dintr-o carte, un cuvând dintr-o expresie și îți este atât de imposibil să mă înțelegi, încât ai lăsat baltă. așa că încerci să mă iubești așa, plat și fără intensitate, în mister și în necunoaștere, infantil și morocănos. dar eu nu te vreau. eu nu vreau să mă iubești pentru că oricum am să te dezamăgesc. eu nu vrea nimic de la tine, decât să fii lângă mine și să mă prefac că indispozițiile sunt din cauza ta, când de fapt sunt ale mele; că afecțiunea este pentru tine, când de fapt mă consolez; că te iubesc, când de fapt, eu urăsc singurătatea.
m-am schimbat. m-ai schimbat. m-ați schimbat în rău și din rău în mai rău, apoi într-un bine schimonosit ce nici măcar nu se recunoaște în oglindă. da, este vina mea. mereu a fost. nu te învinovățesc aiurea și nu vorbesc degeaba pentru că oricum tu nici măcar nu exiști în trecutul sau în viitorul meu. tu stagnezi într-un prezent efemer și inutil, nesemnificativ. dar ăsta este șirul vieții mele. și viitorul pare că mă caută, când de fapt, mă așteaptă. el știe că eu sunt aici, în punctul ăsta de colaps și așteaptă să vadă odată ce decizii iau ca să știe și el dracului ce face.
și vorbești, îmi declari, îmi promiți. vorbește. oricum vorbești cu pereți goi și nevăruiți. pereții sufletului meu s-au mutat la etajul patru. aici stă altcineva.