Sărac cu duhul,
în primejdie, dezorientat și neîmblânzit, spiritul meu aleargă în căutarea unei
iubiri. A căutat peste tot, pe la colțuri, pe la prăvălii, prin cafenele, pe
străzi ascunse, dar oricum ar fi dat-o, era de negăsit. Și ce să faci când
spiritul ăsta era un somnambul abulic ce credea că iubirea este ca un pix, dacă
o pierzi, poți împrumuta una de la colegul de bancă? Ei bine, s-a înșelat și
acum că iubirea e pe terminate, încearcă să își cumpere și el una; cică e la
modă.Nu știu ce modă o mai fi și asta, dar cred că e ceva bun din moment ce își
cumpără toată lumea. Eu nu știu ce a mai apărut nou, că am uitat să mă uit în
catalogul de toamnă-iarnă, dar mă trezesc într-o zi, când îmi beam liniștită
cafeaua pe terasă, cu spiritul meu la ușă, gâfâind și gesticulând agitat „Repede!
Hai repede acum la magazinul din colt, a apărut o chestie nouă, cică se numește
iubire. Nu știu ce e sau cu ce se mănâncă, dar e coada de 5 metri, deci mă
gândesc că o fi ceva bun din moment ce toți se calcă în picioare să le ia pe
cele mai de calitate.”. Inițial, nu am știut ce să cred, că el mai obișnuia să
bea din când în când, mai ales că era și vineri seara, am zis că o fi vreo
scorneală de-a lui. Am fost curioasă, evident, să văd dacă o fi vreo invenție
de-a lui, așa că am dat o fugă a doua zi la magazin și nu mințea, coada chiar
era lungă! Am făcut drumul ăsta zilnic timp de trei-patru ani, iar oamenii pur
și simplu nu se mai săturau! Iubirea se făcea și apoi se vindea ca pâinea, cu
cât mai caldă, cu atât mai bună. Sătulă să mă uit la fericirea altora, am decis
să strâng bani și să-mi cumăr și eu o iubire, dar dintre alea mai scumpe, că
doar ce naiba? M-am dus și am cerut cu ezitare și puțin nesigură de formulare.
Vânzătorul s-a uitat plictisit la mine, nu a schițat nicio emoție în timp ce
mi-a înmânat o cutie verde brodată cu fire de aur pe margini și încrustată în
diamant. M-am uitat fascinată și am alergat până acasă convinsă de faptul că
erau cei mai bine cheltuiți bani posibili. Am așezat cutia pe o masa de lemn
masiv din sufragerie, în timp ce o deschideam emoționată și suspicioasă.
Așteptam să văd ceva nemaivăzut, să fie însăși fericirea prinsă, capturată în
acea cutie, care se zbate pentru că vrea să iasă afară și ca un câine
abandonat, vrea să își găsească stăpân. Am crezut că e veșnicia sculptată, dar,
de fapt, era nimic... Nu era absolut nimic în cutia atât de atrăgătoare.
Iubirea cumpărată nu există. Ea e ambalată într-o iluzie strălucitoare, dar
când o deschizi, nu e decât praf. Iubirea nu se cumpără, iubirea se câștigă.
