Domnul R

Când singuraticul domn R. a ajuns
din întâmplare în chiar apropierea
domnişoarei sensibile N., el i-a spus:
„mă bucur că existaţi, domnişoară”.
La tăcerea mirată şi indignată a ei, a răspuns:
„aţi fi putut, mă gândesc, să nu existaţi”.

Din reveriile Domnului R - Mihail Urscahi

Sensibilitatea discursului liric pe care Domnul R a emnanat-o asupra tacutei domnisoare face ca mirarea si indignarea acesteia sa contrasteze cu adevarata insemnatate a declaratiei penibile si intamplatoare din mijloc de strada.

Adorarea existentei prin neexistenta este ideea desprinsa din cuvintele ambigue ambalate frumos in exprimare cotidiana. Tacerea surprinsa a tinerei domnisoare starneste nevoia unei explicatii suplimentare a ceea ce Domnul R poate fi numit: un nenorocit al dragostei pasionale si incerte.

Despre acest oarecare “Domn R” (cu R de la "reverie")  nu se spune prea multe, nu i se contureaza trasaturile fizice. Este caracterizat ca fiind un “singuratic”, deci un singur diminutivat ce denota solitutidea paradoxala cu nevoia de socializare. Pare a fi un domn prezentabil, un adevarat gentleman ce oscileaza pe axa timpului, intrucat acesta nu este precizat.

Nimic nu este in realitate precizat. Fragmentul este de sine statator si autonom.

Domnisoara N, in schimb, este o fire tacuta, intrucat prefera a nu vorbi, incanatandu-l pe actant numai prin mimica  sa definita de feminitatea absoluta. Ea este sensibila, transmitand cu toate astea aerul inabordabilului, astfel ca acest “Domn L” simte nevoia de a se apropia de aceasta prin cuvinte pozitionate intr-o antiteza. Mesajul cuvintelor sale pare sa o lase pe domnisoara intr-o
indiferenta apasatoare amestecata expresiv cu mirare si indignare.

Inceputul ii e sfarsit, iar sfarsitul inceput. Textul  ramane in anonimatul suprem, ce invaluie intreaga declaratiea in posibilitate si existentialitate.