Necunoscut(a)

Spații goale, vătămate de ecouri și de pasiuni, scapă din chemarea mea. Cuvinte mute stau la rând să se ispășească de păcate ce au primit bon de ordine într-un etern  șir de povești ce nu au mai apucat să fie spuse. Ocupând linii și puncte pe un trup ce îl cunosc nemărginit și infinit în propria dezmierdare, renunț benevol la îndrumări, la realitate și la orice vis ce pare prea mic în comparație cu golul din inima ta. Mă arunc în frenezii naive și mă prind cu fermitate crezând că nu mă voi sparge la mal. Să mori în dorința sau să trăiești în neștire? Să crapi de ziuă sau să crapi de dor? Legată de mâini nu pot să îți mai arăt calea către fericire, iar în ochii mei nu ai știut să citești, căci ai lipsit. Ai lipsit din adâncuri și din suprafețe netede de piele; din straturi și substraturi abstracte; dar, cel mai mult, ai lipsit din pagini în care se odihneau cuvintele ce aveam să ți le zic. Abandonezi nava sau te scufunzi cu ea? Schimbi direcția sau aștepți să rătăcești în val...

Ocupând locuri libere de prin mulțimi derutante, unde îți mai găsești reveria de printre blocuri? Știu că nu e la fel de morbid și de tandru precum chipul iubitor al revărsărilor de inimi ce bat încătușate de multe descântece de dragoste. Se forțează una pe cealaltă, se animă si își spun glume să treacă neobservate pe lângă gardienii trupurilor noastre. Se leagă de stâlpii cutiei toracice astfel încât atunci când va veni furtuna și noi vom fi risipiți de mult printre alte trupuri goale, ele să rămână împreuna și să continuă să trăiască ce nu am reușit noi să trăim, să simtă ce noi nu am putut și să își spună cuvinte ce tăcute urca prin vene până la ele. Inimile noastre sunt prietene de mult. S-au cunoscut când lumea se scufunda deluzoriu în adâncuri de spirite ferite de iubire. Nu te opri să mă iubești. Nici măcar acum când ne-am împrăștiat și am devenit un haos organizat de gânduri și planuri de viitor. Ai putea să cauți în profunzimea ființei o frânghie pe care să te urci să ieși ...

Văzând în adâncuri și pășind pe lumini, îmbibat de scrum și de alte rămășițele inerte, își pleacă capul spre suflete îndepărtate ale căror strigăte încă se mai aud înfundate în depărtare. Visează la liniște și contemplează la nemurire cu naivitatea ființei îndopate de medicamente pentru inimă. Nu știa că a primit rețeta greșită.  Nu știa că pentru inimi frânte nu are nevoie de pastile pentru circulația sângelui. Spera că se vindecă de vreun fel de boală a  rătăcirii, de simptomele dezintegrării mergând la farmacia din capătul străzii. Dar mergea în capătul greșit. În partea opusă, în partea întunecată a străzii, îl aștepta un dor de viața și un gând de moarte, o fărâmă de împlinire și un suflet pereche la fel de frânt la mijloc. Poți să invoci, să chemi și să te tratezi; să lași, să primești realități defăimate de zvonuri ce se răspândesc între patru pereți. Poți să faci puțin, să faci puțin mai mult sau poți să taci. Tăcând printre inimi răsunătoare ce acoperă liniștea di...