Ataraxie

Văzând în adâncuri și pășind pe lumini, îmbibat de scrum și de alte rămășițele inerte, își pleacă capul spre suflete îndepărtate ale căror strigăte încă se mai aud înfundate în depărtare. Visează la liniște și contempleaza la nemurire cu naivitatea ființei îndopate de medicamente pentru inimă. Nu știa că a primit rețeta gresită. Nu știa că pentru inimi frânte nu are nevoie de pastile pentru circulația sângelui. Spera că se vindecă de vreun fel de boală a  rătăcirii, de simptomele dezintegrării mergând la farmacia din capătul străzii. Dar mergea în capătul greșit. În partea opusă, în partea întunecată a străzii, îl aștepta un dor de viața și un gând de moarte, o fărâmă de împlinire și un suflet pereche la fel de frânt la mijloc.
Poți să invoci, să chemi și să te tratezi; să lași, să primești realități defăimate de zvonuri ce se răspândesc între patru pereți. Poți să faci puțin, să faci puțin mai mult sau poți să taci. Tăcând printre inimi răsunătoare ce acoperă liniștea din capul tău, renunți benevol la hazard. Creezi limite și delimitări, te izolezi fonic și emoțional de mult prea multe chipuri cioplite care se agață de tine. Te poți trata prin iluziile lor și te poți hrăni prin dezamăgirile ce le pictează trupul, dar nu îți vor ține de foame prea mult și bătând drumuri lungi spre sufletul pereche vei deveni din nou înfometat, vei obosi și te vei opri. Probabil te vei hrăni cu altă inimă ce te va ține pe loc mai mult decât ar trebui, vei amâna plecarea căci e cald și e bine, uitând complet de ce ai plecat de la bun început. Poți în continuare să fii ce vrei, ce ai spus că ești, ce îți dorești să fi fost și să devii, dar vei atârna iluzoriu între două lumi ce se cunosc, dar nu se întâlnesc. Vei rămâne între "aici" și "acolo", între a cunoaște și a descoperi. De descoperit, vei descoperi că îți place gustul siguranței ce ți s-a impregnat pe buze și vei săruta acea inimă cu toată conștiința și mulțumirea de sine. O vei devora în timp, chiar și când nu vei mai știi, desfătându-te cu nesaț din carnea fragedă a unei inimi neatinse. Se va termina la un moment dar și vei vrea mai mult, când nimic nu va mai rămâne, decât urmele ei pe piele și greutatea ochilor nedormiți de iubire. Îți vei aminti, când nu vei mai avea, de ce ai plecat la drum. Ai să pornești din nou, în timp ce sufletul acela abătut cu ceas la mâna verifică dacă ați stabilit bine ora și locația întâlnirii. Își va lua un ceai, își va aprinde o țigară, va citi  o carte așteptându-te să vii. Ți-a pregătit patul, cina și o baie caldă, însă vei ajunge sătul. Sătul de drum, de vise și de el. Sătul de tine, de timp și de trecut; de viitor, de chipuri, de trupuri și de suflete. Vei îngâna un salut de complezență, te vei așeza și vei dormi în jurul iluziei de iubire pe care i-ai creat-o. El te va mângâia în timp ce povestește fleacuri.
 Ai adormit. A adormit și sufletul lângă tine, însă nu s-a mai trezit lângă tine, ci lângă ce i-ai dat să vadă: hrană pentru suflet și minciuni pentru minte. Odihnit și cu foamea din minte potolită, te ridici, saluți și pleci. Încotro, suflet păgân?!