Ocupând

Spații goale, vătămate de ecouri și de pasiuni, scapă din chemarea mea.
Cuvinte mute stau la rând să se ispășească de păcate ce au primit bon de ordine într-un etern  șir de povești ce nu au mai apucat să fie spuse.
Ocupând linii și puncte pe un trup ce îl cunosc nemărginit și infinit în propria dezmierdare, renunț benevol la îndrumări, la realitate și la orice vis ce pare prea mic în comparație cu golul din inima ta. Mă arunc în frenezii naive și mă prind cu fermitate crezând că nu mă voi sparge la mal.
Să mori în dorința sau să trăiești în neștire? Să crapi de ziuă sau să crapi de dor?
Legată de mâini nu pot să îți mai arăt calea către fericire, iar în ochii mei nu ai știut să citești, căci ai lipsit. Ai lipsit din adâncuri și din suprafețe netede de piele; din straturi și substraturi abstracte; dar, cel mai mult, ai lipsit din pagini în care se odihneau cuvintele ce aveam să ți le zic.
Abandonezi nava sau te scufunzi cu ea? Schimbi direcția sau aștepți să rătăcești în valuri de dorințe sufocate de nemurire? Trăiești sau pierzi tot pe o mâna?
Scapi de frânghii și dai de lanțuri. Scapi de inimi și dai de suflete. Scapi de tine și dai de mine. Mă găsești potolită și fixată, atitntita cu privirea spre nici nu știi ce, dar nici că îți pasă. Ai vrut să îi găsești intuitiv cu ochii, pe ai mei, dar te-ai rătăcit uitându-te fix la ce părea un început.
Revii?
Învii?
Sau lași? Mă lași? De tot? Să îți fiu muză și direcție, să îți fiu apus, să îți fiu ce ai fi fost și tu dacă nu te nășteai? Să îți fiu fericire?
Sunt pahare goale pe masă. Stau cu urme de buze și de ruj de aseară. În liniștea din ele  se anunță a fi furturnă și am plecat amândoi fără umbrele. Se închină nori la icoane păgâne, se umplu brusc de apă de ploaie până dau pe afară și ne inundă. Ai vrea să ajungi undeva cu ele. Să mergi să le speli, eventual. Dar s-a făcut condens și nu mai vedem nimic.
Am pornit aievea cu picioare reci către tine. Mă rotesc în jurul tău amar și cu bătăi de inimi închise, te ademenesc spre mine ca un far ce pâlpâie temător în nopți cu scrisori și declarații. Le auzi? Le simți? Podeaua pulsează și ea, iar încheieturile îmi scârțâie neunse demult cu săruturi.
Mă pierzi intenționat sau ai amortit de frig?
Îți pleci capul când începe vântul să izgonească șoaptele de printre crengi. Abulic și lăuntric, imiți un pas. Te lași apăsat pe tot corpul și pornești spre mine. O fantomă te cuprinde de printre straturi groase de ceață. O fantomă te izbăvește de tot, deloc. Strângi la loc mâini firave și ți le așezi simetric pe gât să înconjoare tacticos niște vene secate.
Oare e cald de unde ai venit? Mie îmi e bine.