om

Sunt crivăț. Sunt nori. Sunt ploi. Sunt copaci și sunt și frunze. Sunt luna, dar sunt și întunericul. dar mai ales, sunt om. Sunt om cu trup și suflet.Cu sânge și cu durere. Cu disperări și iluzii. Sunt om  și deși sunt printre alți oameni, sunt singur.
Sunt umbră călătorind către înserat, ce aluneca nevăzută pe străzi în căutarea unui loc de stat. Sunt cântec dintre ferestre, ce-l auzi în început de vară de fiecare dată când te trezești. Sunt apă de mare ce se sparge la mal în nopțile cu lună plină. Sunt sângele ce-ți curge însetat prin vene încălzindu-ți pielea. Dar, din nou, sunt om. Respir și simt când altcineva îmi ia locul. Alerg când începe ploaia și mă mișc încet când iubesc. Mă scurg și mă adun când mă simt plină de resemnare și gratitudine pentru gînduri acumulate. Sunt un om vesel, sunt un om trist, sunt un om alert și îmbătat de ideea sufletului pereche. Sunt un pachet de sentimente și o cutie de amintiri, un sac de vise și o valiză de iubiri neîmplinite. Aleg deliberat să fiu autonom, inert, rătăcit și  alungat, căci sunt un om și nimic mai mult. Respir și mă exprim în idei pe care mi le creez târziu în noapte, când pielea ta lipsește de lângă a mea și simt un frig ce mă înfioară. Mă sperie că nu vei mai veni și îmi va fi etern frig. Mă sperie că poate vei veni altcineva și nu o să mai am cum să te recunosc. Am să-ți aud vocea, am să-ți văd fața, dar am să simt altă persoană. Atunci ce să fac? Să te aștept să te întorci sau să plec sperând că nu mă vei mai găsi pentru că m-ai lăsat singură? Am să plec, pentru că ora este deja târzie și trebuie să ajung acasă. Plec pentru că m-am săturat de așteptări și cam atât. Plec, pentru că nu mai am slăbiciuni și dependențe, căci mă simt mai bine în singurătate decât cu oricine altcineva, Am să plec și nu mă vei mai găsi decât într-o amintire animată de dorința reîntoarcerii.
Am să mă transform în vuiet și am să agit orice geam în parte. Orice cameră. Orice colț întunecat. Am să mă transform în rai și am să creez anarhie de dragul de a mă lua în serios. Am să agit mulți demoni, dar are să fie bine. Ai pe cine să alungi și să condamni, apoi să chemi înapoi când ți se face dor.
Sunt oase care dor și piele grea pe un drum în urcare. Răsuflu greu și simt că mă înec de la efort. Mă sting și mă aprind pentru principii și valori. Devin ca un gol în care îți pierzi speranța și confortul, pasiunea și răbdarea. Te scurgi prin crăpăturile mele până te evapori pe podea.
Te simt și mă simți și tu. Te aud, dar nu mă auzi și tu. Te văd, dar departe.