Necunoscut(a)

Este ca şi cum ţi-aş fi spus; mă auzi, dar nu mă asculţi, mă vezi, dar nu mă înţelegi. Nu ştiu cât am să mai pot să iert pentru ca noi nu existăm decât în mintea noastră. Ei ne ştiu, dar nu ne cunosc şi ne persecută şi ne ghicesc în cărţi stupide, iar apoi pleacă şi ne lasă, ne uită, ne urăsc şi ne urâm şi noi, căci noi nu existăm; nimic din tot ce ne aparţine nu este de fapt al nostru. Nici măcar noi înşine. Ne amăgim cu poveşti şi ne îmbătăm din cuvinte, dar să fim serioşi, nimic măcar nu ne place prefăcătoria uzată. Chitare dezacordate, ţigări împraştiate, foi măzgălite şi sticle goale. Hai îmbată-te cu isteria noastră, termină-ţi creativitatea prin seriale redifuzate şi ascultă când radioul foşneşte melodia noastră. Posesiunea chipului tău s-a descompus în seri pierdute afară cântând în ploaie şi ţipând ca apucaţii vise. Rostim nemurirea prin cuvinte şi ne îndepărtăm de vicii prin fapte. Singurul meu viciu ai rămas tu, şi trebuie să îţi spun că ma oamoară ideea ca aş putea fi d...

Mă uit şi caut ceea ce nu trebuie a fi găsit. Te caut pe tine, iar atunci când trupul tău va atârna greu, promit că îl voi îngropa în curtea din spatele casei. Voi veni din când în când să îţi verific urmele, numele, identitatea lipsă. Încă se vede dâra greutăţilor noastre. E o linie adâncă în pământ care se scurge pe cer. Noaptea devine lichidă şi se închide în slujbe de adormire; te pomenesc anterior pentru a mi te reaminti mai acum. Nu pot, nu vreau, nu ştiu să te salvez. Iarba e umedă şi ne ţine de cald, dar căldura ma asficsiază şi mă sugrumă; o altă iubire nu mă va găsi. Iubirea m-a dat dispărută în ziare şi printre străzi. Mă caută prin amintiri, prin cafenele de la marginea oraşului şi prin multe alte librării. Sunt de negăsit, sunt o somnambulă antisocială cu viaţa în comă. Dau totul pentru vise şi pentru tine. Dau totul pentru iubire. Am fost la un chioşc ieftin de la colţ pentru a îmi cumpăra un suflet; al meu a murit când ai plecat, şi-a dat suflarea în schimbul libertă...

Noaptea e târzie şi luminile motelului de peste drum pâlpâie insistent şi ritmat. E vineri noaptea şi mă simt pustie; fă-mă să râd, lasă-mă să alerg singură pe străzi, dar te rog, nu mă pierde niciodată. Am plecat sa bat drumuri lungi şi insipide; du-mă undeva departe. Nebunia mea de la miezul nopţii este motivul principal pentru care suntem aici, în punctul ăsta mort şi plin de puls. Te leagă ceva de aleea aceasta spartă din faţa casei mele, căci te văd adesea pe geam stând sprijinit de maşină, fumând lacom şi aruncând priviri nesăbuite ferestrei. Şi plouă. Şi cobor într-o rochie lungă alergând către tine. Îţi simt pulsul odată cu al meu; e o bătaie seacă ce se trece şi se înfundă în larma oraşului. El gol şi mă ţine trează. Este treisprezece spre paisprezece mai; alege-ţi cuvintele, căci este ultima oară; tu şi eu am fost născuţi pentru a muri. Născuţi pentru a nu exista. Te rog, nu mă întrista. Lasă-mă să mă bucur de drum, lasă-mă să visez odată cu tine. Eşti familiarizat cu l...