Vineri seara

Este ca şi cum ţi-aş fi spus; mă auzi, dar nu mă asculţi, mă vezi, dar nu mă înţelegi. Nu ştiu cât am să mai pot să iert pentru ca noi nu existăm decât în mintea noastră. Ei ne ştiu, dar nu ne cunosc şi ne persecută şi ne ghicesc în cărţi stupide, iar apoi pleacă şi ne lasă, ne uită, ne urăsc şi ne urâm şi noi, căci noi nu existăm; nimic din tot ce ne aparţine nu este de fapt al nostru. Nici măcar noi înşine. Ne amăgim cu poveşti şi ne îmbătăm din cuvinte, dar să fim serioşi, nimic măcar nu ne place prefăcătoria uzată.
Chitare dezacordate, ţigări împraştiate, foi măzgălite şi sticle goale. Hai îmbată-te cu isteria noastră, termină-ţi creativitatea prin seriale redifuzate şi ascultă când radioul foşneşte melodia noastră. Posesiunea chipului tău s-a descompus în seri pierdute afară cântând în ploaie şi ţipând ca apucaţii vise. Rostim nemurirea prin cuvinte şi ne îndepărtăm de vicii prin fapte. Singurul meu viciu ai rămas tu, şi trebuie să îţi spun că ma oamoară ideea ca aş putea fi dependentă de altceva înafară de egoismul caracteristic. Dar eu sunt ca tine, laşă. Mă sperii şi fug, plec, te las, vă las. Îmi refac ţesutul moleculator prin cărţi şi melodii cunoscute-am temă de necunoscut.
Am început să mă îndoiesc de mine. Am început să mă schimb şi să cred că formula "noi doi" va rămane în tipare. Vre să mă vezi căzând? Atunci pregăteşte-te, căci mă vei prinde în curând.
Este vineri seara şi te am pe tine. Este tot ce mi-am putut dori.