Târziu

Noaptea e târzie şi luminile motelului de peste drum pâlpâie insistent şi ritmat. E vineri noaptea şi mă simt pustie; fă-mă să râd, lasă-mă să alerg singură pe străzi, dar te rog, nu mă pierde niciodată. Am plecat sa bat drumuri lungi şi insipide; du-mă undeva departe. Nebunia mea de la miezul nopţii este motivul principal pentru care suntem aici, în punctul ăsta mort şi plin de puls. Te leagă ceva de aleea aceasta spartă din faţa casei mele, căci te văd adesea pe geam stând sprijinit de maşină, fumând lacom şi aruncând priviri nesăbuite ferestrei.

Şi plouă. Şi cobor într-o rochie lungă alergând către tine. Îţi simt pulsul odată cu al meu; e o bătaie seacă ce se trece şi se înfundă în larma oraşului. El gol şi mă ţine trează.

Este treisprezece spre paisprezece mai; alege-ţi cuvintele, căci este ultima oară; tu şi eu am fost născuţi pentru a muri. Născuţi pentru a nu exista. Te rog, nu mă întrista. Lasă-mă să mă bucur de drum, lasă-mă să visez odată cu tine. Eşti familiarizat cu linia de final, dar cu toate astea te îngrozeşti de fiecare sfârşit. Picioarele nu mă mai ţin, aşa că mă voi lăsa purtată de mainile tale.