Necunoscut(a)

Mergeam pe strada chiar zilele trecute si priveam in gol catre absurd. Fiecare om care trecea pe langa mine se uita, ma analiza, ma judeca, ma alunga si ma interpreta sau unii chiar plictisiti de amagirea propriuui extaz, plictisiti de soarta, se uitau indiferenti cu ochi mari clipind des. Energie, energie. Astazi, acum, in acest vid masurabil cu o privire de om livid am o energie ce ma inspaimanta pana in adancul stomacului. Alerg bezmetica printre coastele mizerului si ma impiedic din cand in cand de bucati sfasiate de piele ce au prins miros de mare. Imi ingheata sangele in nemurire, iar atentia mi se abate asupra unui punct necunoscut x ce se zbate la sfarsitul alfabetului printre alte consoane flamande. Hei tu, cine esti, tu om cu fluturi, cu insecte in loc de amintiri? Esti o fantoma a unui spirit reincarnat din pamant in piatra, un sentiment tare si indescifrabil ce ma aromeaza cu miros de cafea proaspat facuta. Tu esti un om sau esti un gol ce mananca din naucirea trairii me...

I sleep with windows open,      I sleep with eyes wide in case you would come walking, in case you change your mind. Don't break yourself for me. Open.  

Draga x,  Mai tii minte golul de care iti tot vorbeam in fiecare declaratie de sfarsit de saptamana? Vei rade, dar s-a marit. Probabil voi ajunge si eu un vid la randul meu sau ma voi transforma intr-o groapa plina de ironia inefabilului (de zambetele, amintirile, memoriile, soaptele si promisiunile lui; ale atator "lui") sau cateodata de propriile rataciri. Ma ratacesc pe mine de trup si ma reneg ca si centru. Polemica existentei trecute ma umanizeaza cu fiecare limita prost definita. Tu ma poti intelege? Eu nu pot. Inca te astept, draga x. Cu disperare, a ta N!

In realitate... Nu mai simti, decat un gol de care nu stii nimic, cum sa il vindeci, cum sa il umpli, stii doar ca inainte nu era acolo. Stii doar ca a aparut odata cu el. El cu zambetul lui de adolescent cu chef de viata si declaratiile infantile pe care ti le facea in telefon. Tot ce mai ai de la el este o rana ce nici macar acum nu s-a vindecat.

Când singuraticul domn R. a ajuns din întâmplare în chiar apropierea domnişoarei sensibile N., el i-a spus: „mă bucur că existaţi, domnişoară”. La tăcerea mirată şi indignată a ei, a răspuns: „aţi fi putut, mă gândesc, să nu existaţi”. Din reveriile Domnului R - Mihail Urscahi Sensibilitatea discursului liric pe care Domnul R a emnanat-o asupra tacutei domnisoare face ca mirarea si indignarea acesteia sa contrasteze cu adevarata insemnatate a declaratiei penibile si intamplatoare din mijloc de strada. Adorarea existentei prin neexistenta este ideea desprinsa din cuvintele ambigue ambalate frumos in exprimare cotidiana. Tacerea surprinsa a tinerei domnisoare starneste nevoia unei explicatii suplimentare a ceea ce Domnul R poate fi numit: un nenorocit al dragostei pasionale si incerte. Despre acest oarecare “Domn R” (cu R de la "reverie")  nu se spune prea multe, nu i se contureaza trasaturile fizice. Este caracterizat ca fiind un “singuratic”, deci un singur ...

Adesea a fost dezbatuta polemica antropocentrismului care prin definitie este un concept filosofic care spune ca omul este centrul si scopul universului. In opinia mea termenul este mai mult decat exagerat si hiperbolizat; este si un ideal de neatins, un mesager al ego-centrismului. Centrul universului nu este ceva clar definit, putand spune chiar ca el este prorpiul sau centru si nucleu. Scopul omului este decat a fi o infima parte intr-un infinit real si totusi metaforic; de a descoperi lumea si pe sine si de a cunoaste, dar in principal de a se teme. Oamenii se tem de ce inteleg si iubesc ceea ce nu inteleg, astefel ca misterul universului nu va raman decat inca unul din numeroasele subiecte de carti stiintifico-fantastice, nefiind ceva palpabil, concret ce poate si conturat sau marginit de bariere. Oamenii se tem. Se tem de infinit, ii sperie sa stie ca nu sunt singuri, si ca in enormitatea spatiului ei nu sunt decat nisip care se scurge printre degetele nemasurate ale necunoaste...