Melcul.
C.: Pleaca cu casa dupa tine
Patricia: Ca melcu?
C.: Da, sa fii o melcuţă.
Judecata de (în)apoi
A stat și s-a privit îndelung pe interior, dar mereu a prins zile cu ceață. N-a reușit niciodată să vadă mai departe de propria neputință. Așa că a căutat o călăuză care să o ghideze și s-a încrezut orbește că știe drumul, fără să-și dea seama că era mai orb decât ea. Și a continuat să meargă și să nu pună întrebări. A continuat să urmeze un drum mai îngust decât un suflet prostit de speranță. A continuat să se îndoiască de ea și de judecata ei, fără să aibă urmă de habar încotro umblă. Dar a tot mers, așa nălucă cum era, așa naivă, așa încrezătoare în călăuza ei. Oare de ce n-a stat să-i pună întrebări, așa cum a stat să-și pună ei. Atât de multe încât uneori părea că e mai plecată decât când începuse să meargă. Se întreba dacă mergând în necunoscut e normal să viscolească cu un aer mai rece decât toate nopțile în care își spunea că poate singurătatea nu e chiar atât de rea, că în singurătate măcar n-o să fie neînțeleasă. Dar era. Singurătatea era apăsătoare. Iar uneori îi...
:)) buun....trebuie sa ii rugam pe cei de la Vama sa faca o piesa si cu 15:p
RăspundețiȘtergerehey melcuto poate imi rasfoiesti si pagina mea,nu te grabi,stiu ca e greu cu casuta dupa tine :)):P
RăspundețiȘtergere