Despre fantoma de la trei se tot aud povești, încă de la începuturi. Nimeni nu știe de unde a apărut sau unde trebuie să ajungă, dar știu că e acolo atunci când vine întunericul și tot acolo o găsesc și la prima oră a dimineții. Bântuie pe casa scării în căutarea altei năluci, care crede că o va învia în miez de noapte.
A auzit de undeva că fantoma de la trei are voce blândă și ochi mai frumoși decât pădurea însăși. Și a mai auzit că își caută jumătatea de mult negăsită prin case pline și oameni goi. “Ce coincidență”, și-a zis râzând în timp ce urca treptele către etajul trei. Nu știa ce o așteaptă când va terminat de urcat, dar știa că nimic nu avea să mai fie la fel și că nu mai există cale de întoarcere - oricum n-avea la ce sau cine să se întoarcă.
În bezna nopții, și-au întâlnit ochii și-au tresărit la gândul că s-au găsit. Despărțiți de un drum mai lung decât existența însăși, au reușit să se revadă, deși s-au privit pentru prima dată. De atunci, toată scara a simțit căldura lor. Fiecare zâmbet, fiecare privire, fiecare cuvânt rostit cu drag. A devenit obișnuită să fie vară în fiecare zi.
La un moment dat, a început să adie vântul. Dar nu a simțit frigul, pentru că încă era ferită. În sufletul ei era încă vară, iar vara vântul bate cald.
Dar devenea din ce în ce mai rece. Prima dată, a simțit niște furnicături în degete. Apoi parcă nu își mai simțea mâinile. Încet, încet a înghețat de tot.
Fantoma de la trei a fost mereu acolo lângă ea. A încercat să îi încălzească mâinile, să o ia în brațe, să îi țină de cald. Dar până la urmă era o fantomă, și deși i-a simțit căldura, nu i-a putut simți niciodată prezența.
Legenda spune că încă stă acolo, nemișcată în gheața, iar fantoma de la 3 blocată pe veci în brațele ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu