Muzeul

S-a uitat la el îndelung încă de când a ajuns. Se plimba haotic printre culori, până i-a atras atenția galbenul. A văzut invitația pe care i-a trimis-o și a pornit hotărâtă spre el. I s-a pus în față și l-a privit fix în ochi. L-a întrebat ferm “Tu ești?”, fără ca măcar să aștepte răspuns, pentru că în mintea ei răspunsul deja exista și era incapabilă să mai asculte altul. Nu l-a lăsat să răspundă, că a mai făcut un pas în față și i-a zis înduioșată “Să știi că te-am căutat. “ I-a sorbit toată tăcerea, iar liniștea ce răsuna melodios între ei, ea a transformat-o în atingeri. Își derula în cap toate scenele în care o mângâie, o alintă, ca apoi cu ochii ațintiți în ai ei să recunoască neajutorat că nu mai poate pleca veci. A tresărit când și-a dat seama că nu îl mai asculta demult, iar ea nu a înțeles o vorbă. A dat din cap aprobator și l-a mai privit un pic distrasă.

A plecat și s-a întors în fiecare dintre zilele ce aveau să vină până când a rămas de tot. Îi plăcea să îl privească noaptea și să îl simtă prin fibre, prin papile, prin sânge și pe spate. Lui îi plăcea să fie admirat și stătea mereu neclintit lăsând să fie spectatorul venerației sale.

Îl învățase pe de rost; îi știa părțile frumoase și tot continua să îi afle defectele atât de bine că parcă  i le simțea în degete cum se scurg din ea prin ea. Se crăpase în colțuri și devenea din ce în ce mai șters.  Atât de vag și de ambiguu că începea să își pună întrebarea dacă e același tablou care i-a ademenit ochii printre atâtea sute de alte culori. Picioarele ei învățaseră drumul către muzeu și neîntrebate au pornit cu pași grăbiți să îl admire, dar a găsit, în schimb, altul. S-a plimbat prin încăperi să îl caute, a întrebat pe unul și pe altul până a obosit și cu privirea pierdută își amintea de el. “Să știi că nu mai e.” Aude dintr-o dată. “Asta am văzut și eu. Unde să îl caut?”, întrebă indignată “În memorie; și-a scurs toate culorile pe jos până a rămas gol. Era, oricum, vechi.”

Se ridică, își ia geanta și pleacă. Se mai uită o dată în spate, râzând, că s-a regăsit în galbenul lui șters mai mult decât în toate culorile aprinse din ea.