Când și dar... dar când?

Când nu mai poți rosti, cine rostește cuvintele pentru tine?
Dar când ai atâtea cuvinte și care tac, și care țipă ce vor să dea năvală, dar nu au peste cine?
Când nu mai poți umbla, cine umblă să îți găsească pașii în drum?
Dar când ai atât de mult de mers cu pași grăbiți, și cu pași leneși, dar nu au către cine se îndrepta?
Când nu mai poți răbda, cine se rabdă de tine?
Dar când ai așteptat ceva vreme cu oftat, și cu cântec, și cu șuiere, dar ai așteptat degeaba?
Ar fi... Ai putea chiar tu să fii, numai de ai știi să fii, să-mi fii. Dar nu știi decât grabă și în toată graba, uiți, mă uiți, deși te uiți peste tot în jur; în păduri, în stele și în ape, în cuget și în faptă, în dor și în nebunie. Am înnebunit?! Am dus acolo unde se desparte iubirea de speranță nebunia și am înecat-o în cea mai adânca disperare pe care am găsit-o în drumul spre tine.
Mă cheamă vântul și mă cheamă seara târziu și Tăcere, căci sunt surdă în toate; nu mai știu să vorbesc și nu mai știu nici să aud, darămite să te mai ascult când îmi cânți despre natură și despre oraș, despre lună și despre soare, despre eu cu tine și eu și tu. .
Când crezi că ai totul, dar de fapt nici măcar nu știi cum arată, ce faci?
Dar când crezi că nu ai nimic și de fapt e un tot, doar că nu al tău?
Când vrei totul, dar nu știi să Primești, ce faci?
Dar când nici nu mai știi ce vrei pentru că ai primit, ți s-a luat, ți s-a dat, ți s-a iubit și ți s-a uitat?
Cred că hoinărești... hoinar de lume și de veacuri de cântece de dragoste, de idile mute și de povesti celebre. Hoinar de tot ce vrei și de tot ce ai sperat să Primești. Mai trebuie? Nu mai trebuie. Doar umblă în cercurile lunii, privește adânc noaptea în ochi și lasă-te de cuvinte; nu-s de tine. Nici că le cunosti, nici că le știi a spune, nici că, nici că. Lasă-te de tine; nu-i de tine. Nici că te cunosti, nici că știi a duce și a aduce romane și romanțe, nici că, nici că.
Când... să mai speri? Dar... să te opresti?
Dar de trăit, când mai trăiești?
Cred că mâine; astăzi sunt obosită și îmi e somn. Plec capul pe geam și mă uit acolo până crăp... sau măcar până se crapă de ziuă.