Necunoscut(a)

Când nu mai poți rosti, cine rostește cuvintele pentru tine? Dar când ai atâtea cuvinte și care tac, și care țipă ce vor să dea năvală, dar nu au peste cine? Când nu mai poți umbla, cine umblă să îți găsească pașii în drum? Dar când ai atât de mult de mers cu pași grăbiți, și cu pași leneși, dar nu au către cine se îndrepta? Când nu mai poți răbda, cine se rabdă de tine? Dar când ai așteptat ceva vreme cu oftat, și cu cântec, și cu șuiere, dar ai așteptat degeaba? Ar fi... Ai putea chiar tu să fii, numai de ai știi să fii, să-mi fii. Dar nu știi decât grabă și în toată graba, uiți, mă uiți, deși te uiți peste tot în jur; în păduri, în stele și în ape, în cuget și în faptă, în dor și în nebunie. Am înnebunit?! Am dus acolo unde se desparte iubirea de speranță nebunia și am înecat-o în cea mai adâncă disperare pe care am găsit-o în drumul spre tine. Mă cheamă vântul și mă cheamă seara târziu și Tăcere, căci sunt surdă în toate; nu mai știu să vorbesc și nu mai știu nici să aud,...

Oare de ce nu ne anunță nimeni că fericirea se termină? De ce nu ne anunță că e un stoc limitat și se vinde repede, de parcă ar fi la ceva promoție de doi plus unu? E una și atât. Și se dă. Sau expiră. Numai că nu îi pune nimeni o etichetă cu data în care nu mai e valabilă și te lasă așa. Nu îți scrie nicăieri im colțul ecranului "ne cerem scuze, perioada de fericire s-a încheiat; pentru a prelungi apăsați aici" și să fie ceva chenar mare, roșu cu litere mari și groase pe care să apeși și să fie totul ca la început.  Te lasă așa. Te lasă de te trezești brusc singură în casă. O cauți unde știai că era, dar dinte-o data era gol. Crezi inițial că a plecat la cumpărături și nu te hazardezi; aștepți. Aștepți. Și mai aștepți. Te uiți la ceas și trece timpul, dar îi cauți scuze: poate e coadă, poate s-a întâlnit cu cineva pe drum, poate a mai mers și prin alt magazin. Poate pur și simplu a mai mers pe undeva, căci mai pleca ea, dar prea puțin să și sesizezi că nu mai e acolo. Î...