Din nou

Iar. Și iar și iar și iar. Cu alți ochi mă privești, cu alte buze mă săruți, cu altă voce mă chemi și cu alte brațe mă sufoci. Cu alt gând mă gândești, cu alte idei mă exprimi, cu altă piele mă asociezi, cu alți plămâni mă tragi în piept, cu alt trup mă învelești, dar cu aceeași inimă mă simți. Mă simți prin vene, alergând nebună o furtună de vară. Mă simți în timp ce dărâm tot din calea mea. Mă simți cum îmi fac loc până în mintea ta, unde mă voi odihni o vreme. Voi rămâne acolo, voi construi o casă și voi decora cu tablouri pastelate pereții cerebrali. Mă vei simți ca un impuls instinctiv de fiecare dată. Aproape ca poți să îmi atingi și să îmi miroși pielea. Aproape că mă poți strânge în brațe. Mă porți peste tot dupa tine ca pe un suflet păgând ce vrea doar să te iubească, să te seducă, să te protejeze, să te cheme înapoi de fiecare dată când vei simți nevoia să pleci. N-ai să mai fii singur. Am să rămân în mintea ta ca o muză mută ce colorează demoni și îmbracă goluri. Am să rămân ca un totem care va ține la depărtare amintiri și temeri. Am să te alint, am să te îngân în nopți mult prea reci să dormi singur, am să te posed în zile mult prea solitare. Am să, am să, am să...
Am să fiu. Trup. Suflet. Oglindă.
Am să fiu. Tot. Nimic. Tot. Eu. Tu. Noi.
Mă vrei aproape. Să mă cobor din spații celeste, din galaxii rătăcite. Mă vrei univers, dar vrei să mă simți. Mă vrei un astru palpabil. O stea muritoare. Un chip cu forme și contur. Mă vrei fără să vrei. Așa cum sunt: departe, aproape, plină de răni, goală, suspinând după fiecare suflet ce s-a rătăcit în drumul meu. Vrei să mă iei din lut și să mă modelezi, să îmi ștergi cicatricile, să îmi mângâi vânătăile, să îți plimbi mâna pe tot corpul. Și prin păr. Pe buze, pe ochi. Să simți. Să mă simți și când îmi va fi teamă, să mă urc înapoi în mintea ta. Ai să mă strigi, ai să mă rogi să vin să te mai fac să uiți de restul lumii. Sau măcar să îți cânt să nu cumva să adorm și să nu mă mai pot trezi, să nu cumva să mă uiți, să mă pierzi. Ai încuiat ușa de teama să nu te trezești din somn și eu să fi plecat. Îți mai bat uneori la ușă când vreau să mă cuibăresc lângă tine, când mintea ta devine rece; plec înapoi la mine în pat când mă sufoc de la căldură.
Am devenit parte din tine și din mintea ta. Am devenit mintea ta, dar nu-i nimic... Sunt inima ce bate la ore fixe. Sunt sufletul ce nu te lasă noaptea să mergi în întuneric. Sunt ce vrei tu să fiu. Sunt tu.