aproape

Aproape... Aproape am reușit să avem totul, dragul meu.
Aproape am reușit să ținem în viață o inimă ce de fapt, nu a bătut niciodată. La fel de aproape, am reușit să clădim un castel din iluzii, în care eu eram regina neagră, iar tu nebunul de alb. Dar s-a dărâmat peste noi și peste toată minciuna asta a noastră de „mai bine”. Așa că încotro s-o apucăm când nu ne-a mai rămas nimic? Ce să mai facem când realizăm că nu am avut nimic de la început? Nu mai încerca să mai peticești câte un perete sau să pui câte o fereastră nouă, pentru că fundația a putrezit de la atâtea nopți nedormite și s-a dărâmat, în timp, din cauza urletelor noastre. Bântuim precum strigoii holurile acelui castel, ne căutăm disperați victimele, fie că e vorba de iubire, de ură, de lașitate sau de durere. Și nu găsim nimic altceva decât chipuri inexpresive, preocupate de soarta zilei de mâine.
Dar vezi tu, dragul meu, acest „aproape” a fost, până la urmă, ceea ce ne-a transformat în „departe”. Aproape ne-am distrus unul pe celălalt, aproape am reușit să ne fim aproape. Dar „aproape” nu e de ajuns. Printre toate ruinele care ne înconjoară ne dezgropăm morții încărcați de frici și de reproșuri, lăsându-i undeva într-un purgatoriu afectiv ce definește toată situația asta mizeră.
Praful îmi inundă plămânii, învelindu-i într-un strat gros. Durerea abundă, iar nesiguranța se spoiește pe ce obișnuiau ,cândva, să fie pereții camerei noastre. Pereți între care s-a consumat în atâtea nopți sufocante dragostea, promisiunile, îmbrățișările, săruturile care mi-au topit carnea în forma buzelor tale, simpla ta respirație caldă pe frunte când dormeam. Toate s-au consumat, au ars și au devenit cenușa unor amintiri păgâne, ideale. Nu mai pot respira deloc. Nici de la praf, nici de la cenușă, nici de la mirosul tău puternic ce îmi străpunge întreaga cutie toracică, încercând, parcă să se strecoare pe după coaste și să se scurgă cumva afară din mine. Mă intoxici cu toată ființa ta, care obișnuia să-mi servească pe post de respirație artificială când uitam motivul pentru care îmi doresc să trag aer în piept.
Aproape... Aproape am reușit să avem totul, dragul meu.
Dar nu e totul pierdut, pentru că separat... aproape ne-am redescoperit.