Parcă aș vrea să stai. Și nu știu, am așa un sentiment care mă zârgie, mă mănâncă, mă gâdilă, mă deranjează, un sentiment că te vreau înapoi. Și simt că mă învârt în cerc, că nu avansez deloc, că stau într-un punct mort și că vând lozinci și vorbe ieftine peste tot în jurul meu, că fac bine și primesc rău. Vreau un motiv să pot să redevim eu, vreau un motiv să pot fi din nou fericită. Te vreau pe tine.
Aștept ziua când o să mă trezesc și o să răsuflu ușurată știind că a fost doar un vis urât și că tu mă ți în brațe, mă mângâi pe cap și îmi dai siguranța că totul e bine, că ești acolo pentru mine. Chiar dacă eu nu am fost pentru tine când trebuia să fiu și îmi pare rău, dar ce este de făcut? Pot oare mai face ceva? Pot oare să cerșesc destinului cu o mână întinsă să mă ierte și să mă aducă pe un drum pe marginea căruia să fie indicatoare cu „înainte”? Dar oare vei putea tu să mă ierți? Nu. Pentru că eu nu sunt capabilă să mă iert pe mine însămi. Așa că cel mai bine ar fi să alerg către nimicul ce dă sens vieții mele, în timp ce tu îți mături alt drum și lași loc unui nou început.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu