Tot.

Ea e distanta si se regaseste in pahare goale, in suflete uitate pe tavan, in faima zilelor pierdute. Ea este amnezica de buna voie, cand modeleaza viitorul dupa chipul lui. Sentimentul de indiferenta ii intregeste constiinta, iar pacatul capital al credintei ei o lasa tacuta. A acceptat de mult ca va fi manipulata de simturi, iar noptile tarzii in care statea sub pomii infloriti si fuma erau cele mai apropiate de ceea ce etrebuia a fi. E frumoasa cand e trista; ca si cum tristetea i-ar apartine. Chipul ei e facut exact pe masura tristetii fara margini al capatul zilelor.
Spuneai ca vrei pasiune? Ai gasit; si chiar mai mult. Ai gasit tot ce voiai, ai gasit ignoranta, disperare si planuri de viitor. S-a saturat sa fie asa. Mereu a obtinut tot ce a vrut si totul a aprtinut tragicului.
A amortit in aer statut si e confuza. Cine vrei sa fie? S-a saturat sa fie cine crezi tu ca e. Nu stie; la ce te astepti de la ea? Sub presiunea dragostei tale s-a schimbat si a devenit inerta. A obosit ca tot incerce. Tot ce vrea e sa fie mai mult ea si mai putin tu. Iti era frica sa nu pierzi controlul, dar tot ce credeai tu ca va fi, tot universul tau se prabuseste sub intrebarile ei. Orice secunda fiind altcineva e irosita si nu e decat timp si fericire schimonosita de destin.
Ea sunt eu, iar eu ma tot ascund dupa ea. Am o schizofrenie frenetica ce inunda toata camera si o umple cu trairi si emotii ale unor personaje straine, dar familiare. E atat de greu sa pot ingadui a fi un chip, dar nu un suflet, un corp, dar nu o persoana; o fiinta, nu un om. Dar stiu ca esti exact ca mine, dezamagit de trecut, lucid in prezent, abulic in viitor. Eu ma inclin in fata prezentei tale, dar mi-ar placea sa stii ca pentru mine tu nu mai existi, mi-am gasit fericirea in mine. Dragostea e cea mai penibila scuza pe care ai putut sa o gasesti. Imi datorezi scuze mai bune.