infinit(iv)

Am așteptat o sută de ani, dar pentru tine aș mai aștepta încă o mie.

Cred că... fiecare început este unic până la un punct, când constați că dragostea pentru tine este cel mai prost deja-vu. Ai impresia că ai mai trăi o dată aceleași nimicuri, ai mai simțit aceeași apropiere și stupid finalurile sunt toate la fel. Încă stau să mă întreb de ce te prefaci mereu surprinsă. Este ca și cum viața ta este un serial de televiziune, pe care în lipsă de fonduri, sunt nevoiți să îl tot redea, să îl tot redea. Și fiecare reluare îți ia puțin și mai puțin și rămâi tu. Te dezvelești de tine și te întorci pe partea cealaltă, răsucindu-te într-un cearceaf alb ce speri a îi imprima propriul parfurm și propria poveste. Nimicurile astea se transformă într-o încăpere goală și seacă. Pereții sunt albi, dar a fost
odată, parcă în colț și un tablou. Erau împrăștiate culori tari și se scurgeau pe fereastră. Atunci și orașul părea să fie mai vivid.

Perdeaua s-a săturat să se tot încolăcească în jurul lucrurilor pierdute pe care le cauți cu șovăieli și memorii ce poartă doliu. Parcă toată casa s-a săturat de tine și de monotonia aceea seacă ce sfârșește a fi apă chioară în pahare fără pereche.

Așteptarea te face să te pierzi... iară tu, tu nu ai fost oricum găsită. La un moment dat ai încercat să îți refaci credința pe care niciodată nu ai avut-o. Ai căutat ceva ce te definește, și nu ai găsit decât singurătate. Ai ajuns la concluzia că nu există nicio religie care să te poată salva. Dar oricum nu contează. Vei începe totul de la zero cum te-au obișnuit toate prezențele în care credeai că te regăsești. Ălea nu erau nimic altceva decât falsuri fără etichetă. Mă întreb dacă există și un original...

Ceva te motivează.

Cred că este doar existența închipuită prin filme și cărți de dragoste. Continui în prostia că odată și odată vei trăi în acele romanțe nemuritoare și vei putea spune- așa, ca pentru tine, că dragostea există. Mai ai însă câțiva mușchi pe undeva pe acolo, care nu au cedat și te lasă din când în când să zâmbești, ori dacă nu, măcar să te prefaci convingător. Ce ironic este că ai ajuns să te minți singură dacă nu ai pe altcineva... Ți-ai dori până și rău, numai ca să știi că există și bine. Pe el îl aștepți? Dragă, el nu există.


Și totuși... Am așteptat o sută de ani, dar pentru tine aș mai aștepta încă o mie.