Jurnalul de la capul patului sade obosit. A fost o noapte agitata, infernala ce m-a facut sa ma trezesc de dimineata cu confuzia impregnata adanc in chip. Pe noptiera un teanc de carti rasfoite se simt goale. Le-am ranit, le-am jignit. Peste tot am cautat acelasi lucru... epilog. Epilogul ultimului act, existenta. Nu imi pot imagina ca aceasta are unul, dar este inevintabil, nediscutabil.
Caldura coplesitoare se raspandea rapid printre incaperea ingusta ce purta numele de mansarda. Norii se scurgeau incontrolabil printre deschizaturile ferestrelor. Imi aduc nefericirea in casa, imi spuneam. E un drog. Nefericirea, da, e un drog. Viata e destul de simpla, traita superficial, dar imi place sa o complic. Ploua cu tragedie in fata casei. Aerul de primavara mi s-a aprins imediat in vene.
Voiam sa insist in idea nefericirii, dar nu are niciun rost pentru ca acest sentiment domina sufletele tuturor. O exprimam altfel, dar o simtim la fel. Ne uneste, ne desparte, ne distruge. La mine e altfel. Imi place sa cred ca imi este alaturi, in cap, in gandire, in piele. Imi place sa o simt pretutindeni, in fiecare sarut, in fiecare amagire, in fiecare declaratie de dragoste. Este ea, ma astepta sa o caut, ma asteapta sa o gasesc, dar stie ca mereu va fi a mea. Daca nu o voi gasi, ma va gasi ea. Pleaca temporar, se intoarce oricand am nevoie. Nefericirea. Un drog, o amagire, o inchipuire, un daunator.
Cand apare? Oricand. Cand pleaca? Niciodata.
Traim primul act din viata. Il traiam cu toata fiinta si toti vedeau. Toti. Pentru toti era evident, numai pentru tine tu. Toti ma iubeau, numai tu nu. Din nefericire vara s-a sfarsit(din nou nefericire). Toamna a luat locul placerilor mele si locul tau... Nu ne mai cunoastem. Nu mai vreau. Ce a fost vara s-a terminat. Imi imaginam o incheiere, dar nu acum. Nicand.
Ideea de drog mi-a ramas bine intiparita in minte. Nu stiu daca drogul este nefericirea sau tu, dar in fond tu esti nefericirea.
Vara, prolog. Toamna, epilog.
Primavara e, dupa mine, sezonul verdelui crud al inceputului unui circuit peren, are personalitatea unei gospodine truditoare ce ne pregateste verdele pentru un nou inceput, vara este speciala doar prin soarele dogoritor (urasc caldura), toamna vine cu acele culori speciale ale frunzelor ce se pregatesc sa cada care te imbie spre meditatie, spre o contemplare adanca ce difera de la persoana la persoana, in functie de nevoi, copii fiind, de obicei, cei mai puri, cu imaginatie bogata, urmand cei care nu uita ca au fost copii, aici ma incadrez si eu :x iar ploile iernii nu-s asa rele,ele purifica aerul, lasa o mireasma de toamna in urma, imi place sa privesc pe geam cum ploua,sa aud ropotul stropilor lovindu-se de ce le iese in cale ... Urmeaza apoi iarna, sezonul meu favorit de cand eram de-o schioapa, sezonul talpilor curate (cum spunea un amic din copilarie) sezonul obrajilor imbujorati de ger, al albului ametitor, momentul cand vin sarbatorile de iarna e de neegalat in inimile multor copii, un strop de bunavointa intr-o lume plina reavointa ... astea sunt doar cuvinte, restul e realitate pura, uita-te afara, priveste natura si bucurate de ea, noi (oamenii) o ranim si ea ne ofera minuni in continuare, un altruism pe care din pacate nu o sa il vedem prea curand la omenire ...
RăspundețiȘtergereComentul asta cred ca il poste si la mine pe blog,imi place cum a iesit :x
RăspundețiȘtergereP.S. asta e parerea mea, nu inseamna ca trebuie sa iti placa si tie iarna, fiecare cu gusturile lui >:D<