Focul
De fiecare dată când a uitat, a știut că dacă aruncă un ochi în treacăt în oglinda de pe hol o să își amintească subit tot ceea ce știa despre ea și tot ceea ce voia să păstreze. Dar curând a uitat să se mai uite. Probabil era prea obișnuită cu ea, poate că se știa pe dinafară și dacă ar fi închis ochii, putea să își imagineze toate detaliile din ea. Pe lângă oglindă încă trecea, dar nu o mai băga în seamă. Era doar un accesoriu de prin casă în care își aranja părul în grabă înainte să iasă pe ușă. Nu mai reușea să distingă prea bine trăsăturile pentru că se depusese deja praful și uita să o curețe. Silueta din fața ei îi deservea drept dovadă că încă este. Și îi era mai mult decât suficient. În exuberanța propriei ei trăiri, ea era un fel de întruchipare a unor elemente efervescente ce se domoleau instant când se crăpa de zi. Uita că arde, uita că fierbe în interiorul ei la foc mic un ibric cu cafea pentru când avea să vină acasă.. Și deși de fiecare dată răbufnea și dădea pe di...