Hai să...
Hai să... Hai să lăsăm tot zgomotul de afară să ne ignore ca pe niște fantome ce bântuie prin încăperi slab luminate. Hai să îl ignorăm noi pentru că larma mâinilor nostre împleticirea una de alta oricum ne asurzește. Îmi măsori buzele cu degete care abia dacă ating ceva; vrei să știi cât din trup îți pot acoperi cu cântece, cât cu căldură și cât cu poezii. Vrei să știi câte rugăciuni pot spune în toate nopțile alea în care ne închidem în niște bucăți de carne nesătule de atingeri, bucăți ce vor din ce în ce mai mult, hămesind după mângâieri, după săruturi, una după cealaltă? Vrei să știi? Hai să îmi atingi, atunci, toată pielea; afară e frig și ea arde mută pentru că e prea orgolioasa pentru a striga după tine. Hai să îmi strângi, atunci, ambele mâini până îți obosesc oasele și învinse de lupte pe care nici măcar războinicii nu le mai duc, se sudează de ale mele și fac acoperiș trupurilor ce zac inconștiente în iubirea ce mi-o porți. Hai să îmi smulgi inima, să o simți în mână cum...