Seri. Veri
Am plecat hotărâtă de acasă cu geanta într-o mâna și cu inima în cealaltă. Am vrut să merg la medic să o strecoare printr-o tăietură ușoară înapoi în cușcă că mă gândisem că a evadat cumva. Tot pulsa nebuna prin pat și prin cămăși descheiate, prin mâini și prin priviri deocheate. Cred că a înnebunit la un moment dat că mă tot ținea trează noaptea; fredona și murmura numele meu ca și cum m-ar fi adorat. O lăsam acasă cuminte, sub pernă și mă trezeam cu ea că mă urmărește peste tot. La început mi-a părut ciudat și o trimiteam acasă, dar mă uitam în niște ochi mari și calzi ce îmi cereau doar prezența. Voia să știe că e cu mine, că e lângă mine, voia să mă știe că sunt acolo și că nu fug de ea sau că nu o uit prin vreun pat în care nu am să mai dorm. M-am obișnuit să îmi fie. Stătea lipită de mine și se făcea comodă oriunde prindea un pic de piele caldă; se gudura și se întorcea pe toate părțile până mă simțea că îi sunt toată, apoi se potolea brusc și rămânea ațintită a...