lasă-mă
Lasă-mă. Lasă-mă să zac, căci îmi este cel mai bine. Lasă-mă să disper, să scriu, să mă tem de tine și de noi, de nopți împreună și de zile separat. Nu mă iubi, nu mă atinge, nu mă săruta, nu mă goli de sentimente și nu mă dori. Lasă-mă să mor încet și să mă îndepărtez de trup, să zbier dacă e nevoie când umblu aiurea rătăcind prin zori, în timp ce îți caut privirea. De încercat nu mai încerc, căci nu mai există sens. L-am pierdut de mult prin zone aglomerate ori prin străzi singuratice ori te mai miri pe unde. Nici eu nu mai știu. Dar parcă îți știam, în schimb, toate expresiile și grimasele, atingerile și parcă mai era ceva. Îți știam trupul și durerea, frustrările, neliniștile, supărările și dorințele. Ți le știam perfect. Sunt sigură pentru că îmi amintesc cum am încercat să rup din mine ca să te întregesc, cumva. Dar tu nu mă știai deloc. Nu-mi căutai motiv sau pretext; nici nu căutai să îmi oferi ceva. Nici măcar iubire. M-ai căutat pe mine, ca suflet să te peteceşti cumva. Nu ...