Postări

Se afișează postări din august, 2015

Frânturi

Iubirea noastră s-a stins ca un felinar pe terminate care nu a mai avut puterea necesară de a pâlpâi în întuneric. Iubirea noastră zace într-o baltă ce nu are puterea de a se usca, pentru că în sufletul meu s-a instalat o iarnă polară ce are de gând să își facă o casă permanentă. Dar iubirea noastră pe care am vrut să o creștem ca pe un copil naiv și inocent s-a transformat într-un străin ce nu a mai vrut să ne vorbească fără ca măcar să primim o explicație. Nu te condamn pentru că nu ai putut fi alinarea și sprijinul de care ea a avut nevoie pentru că știu că aveai lucruri mai importante de făcut, de simțit, persoane mai importante de cunoscut. Vreau să știi că iubirea noastră, deși se stinge, te vrea înapoi. Te vrea cel pe care obișnuia sa îl cunoască, cel al cărui miros ii oferea liniștea necesară de a dormi în nopți grele. Nu te așteaptă, pentru că este și ea conștientă că nu poți face pentru ea sacrificiile necesare de a creste și de a ajunge la maturitate, dar trăiește cu sentime...