recviem pentru un vis.
Printre mii de promisiuni și cuvinte aruncate pe fereastra din dormitorul portocaliu mi-a mai rămas timp să îi ofer visului meu o înmormântare decentă unde au fost prezente și câteva persoane. Pe câțiva nu îi știam decât din vedere; femeia care cumpăra pâine de la aceeași brutărie ca mine, omul care își plimba câinele zilnic prin fața blocului, un om care aducea ocazional ziare. Făcând abstracție de plictiseala și ignoranța absurdă a unor oameni incapabili de a își depăși statutul mediocru și care trăiesc în imposibilitatea conștientizării existenței lor, ziua a reușit să-mi alunge starea de anxietate ce se prelungise pe parcursul în care visul meu a stat în comă. La început nu îți puteai da seama că are ceva, decât puțină febră și mai răgușea din când în când; nimic care să stârnească îngrijorare. Dar curând boala a început să se agraveze. Am mers cu visul meu la medic și mi-a spus că nu mai are mult de trăit și că cel mai bun lucru pe care îl pot face este să îl alimentez cât m...