inimi
Știi care e chestia? Că poate am greșit, poate m-am grăbit, poate am fost proastă, poate nu am știut să țin de tine, poate nu am fost eu perfectă, dar ți-am fost consolare în nopți singure, muză în zile proaste și pereche pentru sufletul tău. Și poate că nu te înțeleg, poate stau prost cu psihologia până la urmă și poate că sunt mult prea dificilă, dar pentru un moment am fost tot ce ai avut nevoie. Un „tot” relaxat și complex, bolnav de prea mult orgoliu și depresiv indiferent de motiv, un rău necesar ce te-a protejat de oricine voia să îți facă rău... mai puțin de propria persoană. Inspirație nu prea am, dar nici energie nu mi-a rămas prea multă. Mi s-a consumat cu totul odată cu adio-ul acela dramaticfără răspuns. Știi clișeul ăla cu ai plecat și mi-ai luat tot, regrete și altele? Nu mă mai pot folosi de el, de melodii proaste de dragoste, de versuri puierile sau de nevroze de primăvară, căci în acest faliment sentimental m-am consolat numai cu ideea că am găsit fericirea pe care...