drumuri
Și îmi este frig. Dar nu un frig exterior; un frig interior printre oasele mele care sunt goale. Bate un vânt rece prin cutia toracică ce așteaptă inima să-și revendice locul. Dar nu se întâmplă. Inima mea a plecat. S-a săturat să tot fie așa sucită de ici și până colo, cu ce îți place și cu ce te sperie și cu tot ce simți. Nesiguranța ta mi-a îmbolăvit inima și a pleat de la mine să găsească un doctor care să o vindece. A ta stă bine, fără probleme, doarme, așteaptă să o trezești, iar de a mea îți bați joc. Am reușit să profit de acest moment de singurătate să îi scriu o vedere inimii mele și să o întreb de sănătate. Mi-a răspuns că acolo unde e, îi este bine, că nu o supără nimic și că nu îi este dor nici de mine, și nici de tine. Așa că am rămas cu o singurătate în doi și cu un suflet. Deși sufletul nu este decât o metaforă a activității psihice, eu îl simt, și mă doare. Mă doare în tot corpul, mă dor oasele, carnea mă apasă, ochii îmi cad între palme, iar trupul meu se înco...