Amintirile ultimului MEU anotimp inca imi transforma noptile in sesiuni neintrerupre de reverie. Imi amintesc de acel “noi doi” pe care il pronuntam cu atata mandrie si totusi amagire. Asta ma caracterizeaza de fapt... Ma las amagita de doze mici de emotii si de reincarnarile unor inchipuiri pierdute. Din nou ma simt ca o lasa. De data asta, insa, nu de trecut fug eu... ci de prezent. Schimbarea face ca trecutul sa mi se para acum un loc comod in care sa-mi ascund temerile si obsesiile, unde sa-mi inund existenta cu indiferenta ta atat de mult iubita. Cine suntem “noi”? Niste particule de praf, de infrangere, poate de timp. Nu stiu exact daca este un “cine”. Ma simt ca si cum ar fi mai de graba un “ce”. Un “ce” care ne ia umanitatea si o indeparteaza, ne transforma in simple obiecte, posesii ale unui colectionar de gunoaie valoroase. Niste nimicuri suntem... Un nimic ce transforma un tot intr-un intreg. Noi suntem cuvinte puse la intamplare, cuvinte puse “sa...