Moartea mi se taraste prin vene, imprastiind cenusa si arsenic. Sunt acele momente in care credinta ipocrita lasa loc necunoscutului si ma indeamna sa-mi pierd religia intr-un vis demonic. Ii urasc pe aceia ce s-au ridicat din minciuni si din iluziile celor mai slabi. Incerc sa renasc din cenusa, asemenea unui Phoenix, insa sangele mi-e diluat cu rugaciuni si dorinte, in timp ce chipul tau mi se topeste pe piele. Caldura imi apasa vocea. Moartea e cea care ne-a mai ramas printre declaratii goale si dragoste. A inceput ploaia. E liniste. Nu imi place cand e liniste, caci haosul se imprima adanc pe incertitudinile visului noptii trecute. Nu ma las aruncata de catre vise. Imi spun confesiunea propriului ecou. Ploaia ma nelinisteste, facand totusi sa dispara orice urma de amagire. E zgomot acum. Cerul razbucneste violent si isi pleaca amorul pe geamul meu. Imi declar nemurirea odata cu tine si ma opresc din a mai crede altceva decat ceea ce tu numeai iubire. Mi s-a spus ...